Suntem de acord atunci când afirmăm că apa se numără printre cele mai importante alimente din viaţa noastră de zi cu zi, dacă nu cel mai important. Totuşi, ştiind că influenţează în mod direct starea de sănătate a fiecăruia dintre noi, cât de multe cunoaştem despre apa pe care o bem?

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Trebuie să recunoaştem: nu suntem obişnuiţi să ne îngrijim de starea apei pe care o consumăm, pentru că pare o normalitate ca apa să poată fi consumată în siguranţă oricând şi oriunde. Însă, în ziua de azi, filtrarea şi dedurizarea apei a devenit o necesitate. Desigur, soluţii există: Ecowater Store prezintă mai multe echipamente specializare în purificare apei.

Această nevoie de a ne îndrepta spre echipamente conexe, destinate filtrării, dedurizării şi deferizării apei nu vine doar în urma schimbărilor climatice şi poluarii care au încercat societatea la nivel global, ci şi din cauza faptului că, la nivel local, reţeaua publică de apă suferă frecvent schimbări care pot avea un efect negativ asupra calităţii apei.

În acest context, Ecowater Store propune clienţilor săi echipamente de înaltă calitatate destinate filtrării apei şi nu numai, menite să ne ofere siguranţa apei pe care o consumăm. Instrumentele şi tehnologia pusă la dispoziţie de Ecowater Store este ideală pentru o apă microbiologic pură.

Care sunt pericolele din apă?

În ultimii ani, mai multe studii şi analize au arătat faptul că apa pe care suntem obişnuiţi să o bem zilnic de la robinet conţine mai multe elemente chimice care pot deveni nocive, dacă sunt introduse în corp pe termen mediu şi lung. Mai mult, cercetătorii au confirmat şi faptul că apa este contaminată în medie de 20-40% cu variate bacterii, patogene şi nepatogene. Aşadar, în lipsa unul echipament specializat în purificarea apei precum sunt şi cele oferite de Ecowater Store în România, astfel de microorganisme pot pune organismul în pericol printr-un contact direct cu diverse boli.

Concret, bacteriile care intră în contact cu corpul în mod direct prin apă reprezintă la nivel global o cauză majoră de mortalitate, iar asta mai ales în cazul copiilor. Cauzele sunt multiple: salubritatea inadecvată, epurarea apei realizată într-un mod incorect ori chiar contaminarea apei cu diferite deşeuri. De aici, printre principalele afecţiuni se numără gastroenterita, hepatita virală, febra tifoidă şi holera.

Bacteriile: un pericol vital pentru cei mici?

Atunci când vorbim de creşterea copiilor, apa poartă o misiune importantă, fiind un element esenţial în dezvoltarea şi hidratarea sa armonioasă. Mai mult, în primii ani de viaţa organismul unui copil este alcătuit în proporţie de 75% din apă. Astfel, este foarte importantă nu doar cantitatea de apă pe care o consumă un copil, ci şi calitatea acesteia, apa influenţând procesele zilnice care au loc în corpul uman.

Scopul unui astfel de echipament de purificare a apei precum cel propus de Ecowater Store este simplu: sistemul elimină clorul din apă, în proporţie de 86-98%, îmbunătăţind totodată gustul, mirosul şi, desigur, calitatea apei. Mai mult, Ecowater Store pune la dispoziţie şi sisteme de dedurizare a apei, care elimină sărurile dure din apă, contribuind la reducerea depunerilor calcaroase. Staţiile de deferizare a apei oferite de Ecowater Store au scopul de a elimina fierul din apă, fiind filtre automate.

Rolul apei în organismul copilului

Apa în forma sa pură, obţinut în urma proceselor de filtrare prin echipamente specializare oferite de Ecowater Store, asigură conţinutul de minerale necesar corpului uman, fără să producă dezechilibre gastrice, renale sau de altă natură, printr-un aport nepotrivit de elemente, lucru care se va întâmpla negreşit în cazul consumului apei de robinet. Desigur, aceasta are multe alte roluri:

•         Rol de solvent: are un aport important în dizolvarea vitaminelor, facilitând astfel trecerea acestora spre celule;

•         Rol de lubrifiant: contribuie la amortizarea sucurilor gastrice şi protejează organele interne şi a articulaţiile; desigur, contribuie direct şi la lubrifierea tractulului digestiv;

•         Rol de eliminare: ajută la eliberarea toxinelor din organism, prin urină;

•         Rol de mediator: contribuie la menţinerea unei temperaturi constante în corp;

•         Rol de transportor: apa, intrând în componenenţa sângelui şi a altor fluide din organism, ajută la transportul substanţelor nutritive;

•         Rol de sustinere: apa susţine menţinerea unui volum constant de sânge;

•         Rol de umplere: ajută la umplerea spaţiilor din şi dintre celule şi ţesuturile organismului.

Foarte important este însă că un copil, mai ales în primii ani ai vieţii, nu poate bea orice tip de apă, în special pe cea de la robinet, sistemele de purificare a apei Ecowater Store dovedindu-se necesare. Un simplu microorganism poate declanşa mai multe afecţiuni, iar asta mai ales în corpul unui copil, sitemul lor imunitar fiind mult mai scăzut decât al unui adult. Ştiind rolul pe care aceasta o are în creşterea şi dezvoltarea copilului, apa trebuie să aibă o calitate cât mai înaltă, motiv pentru care echipamentele de filtrare a apei precum sunt cele oferite de Ecowater Store sunt atât de relevante într-o gospodărie.

După cum am amintit mai sus, apa de la robinet conţine diverse elemente chimice nocive organismului, precum clorul, plumbul ori manganul. Astfel, sistemele Ecowater Store îşi asumă rolul de a purifica şi curăţa apa de la robinet. Echipamentele Ecowater Store, prin intermediul unor echipamente specializate în filtrarea, dedurizarea şi deferizarea apei, îţi oferă siguranţa unei ape de calitate.

Ecowater Store – soluţii specializate

Fiind o problemă reală pentru România, Ecowater Store vine în ajutorul nostru cu o soluţie pentru toate aceste probleme cotidiene. În primul rând, sistemele de dedurizare a apei de la Ecowater Store promit să cureţe apa, prin eliminarea sărurilor dure din apă, precum. Astfel, sistemul Ecowater Store nu doar că va contribui la îndepărtarea depunerilor calcaroase, dar va creşte şi calitatea apei.

Mai mult, echipamentele de filtrare şi curăţare a apei Ecowater Store vin în completarea sistemelor de dedurizare. Acestea au rolul de a elimina cantitatea de clor din apă, instrumentele oferite de Ecowater Store contribuind astfel la îmbunătăţirea gustului şi mirosului apei.

Sistemele Ecowater Store vin în ajutorul nostru, făcându-ne cunoştinţă şi cu echipamentele de deferizare a apei. Acestea au rolul de a elimina cantitatea de fier şi mangan din apa de la robinet, echipamentele Ecowater Store oferind numeroase beneficii nu doar la nivel de consum al apei, ci şi la nivel de uz casnic, contribuind la eliminarea depunerilor şi a coroziunii.

Pentru a concluziona, putem afirma că Ecowater Store oferă o gamă variată de soluţii pentru o apă mai curată şi, în consecinţă, mult mai sănătoasă şi sigură pentru propriul organism. Astfel, ajutându-te de echipamentele specializate oferite de Ecowater Store, apa nu va mai reprezenta o grijă, mai ales atunci când vine vorba de sănătatea celor mici.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.