New Residence Bucureşti, ansamblul rezidenţial din zona Drumul Taberei - Ghencea, realizat de dezvoltatorul imobiliar British Romanian Investment Partnership şi finalizat în octombrie 2017, are deja un grad ridicat de ocupare, de 80%.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dezvoltat pe o suprafaţă totală de 10.000 mp, cu o localizare bună în zona de Sud Vest a Capitalei, în zona Ghencea, ansamblul rezidenţial New Residence totalizează 214 de apartamente împărţite în 7 tronsoane, în regim de înălţime mic (parter + 2 etaje + mansardă), asigurând rezistenţă ridicată la seisme, de până la 8.9 grade pe scara Richter.

Proiectul a fost demarat în luna iunie  2016 şi a fost finalizat în luna octombrie 2017. Proiectul  include şi construirea unui număr de 14 spaţii comerciale, pe lângă restul de 7 tronsoane de apartamente.

Beneficii şi facilităţi

Calitatea structurilor de rezistenţă, a finisajelor interioare şi exterioare, arhitectura deosebită, dar şi facilităţile oferite – spaţiu de joacă interior şi exterior pentru copii, zona comercială, transport public, zona liniştită şi aerisită, zone comune generoase, spaţii de depozitare -  transformă New Residence în cea mai bună alegere pentru cei care vor să locuiască în partea de Sud-Vest a Capitalei. De asemenea, facilităţile oferite de complex includ pază fizică în permanenţă, servicii de curăţenie, iluminat exterior şi zona împrejmuită, cu acces controlat.

“Scopul nostru, prin proiectul New Residence, a fost acela de a oferi locuinţe de calitate superioară la preţuri rezonabile, pentru o viaţă mai bună, în zona de Sud-Vest a Capitalei. Ne bucurăm că deja un număr foarte mare de bucureşteni şi nu numai,  a apreciat intenţiile noastre şi au hotărât să devină parte din comunitatea New Residence. Suntem convinşi că facilităţile oferite de New Residence şi raportul excelent calitate/preţ sunt considerentele principale pentru care oamenii au ales să înceapă o nouă viaţă în New Residence”, a declarat Cristian Mercioniu, Director General New Residence.

“Printre cei care au ales New Residence sunt familii tinere, părinţi care locuiesc în zonă şi investesc în apartamente pentru copiii lor, dar şi investitori atraşi de calitatea finisajelor şi de structura ultramodernă a ansamblului rezidenţial, inspirată de proiectele britanice, ceea ce face ca preţul chiriilor să fie foarte competitiv“, a adăugat Cristian Mercioniu, Director General New Residence.

Locuitorii New Residence se bucură de numeroase facilităţi în proximitate care le sporesc gradul de confort şi calitate a vieţii: hypermarketuri, centre comerciale, parcuri, şcoli sau grădiniţe, precum şi metrou care urmează a fi dat în folosinţă în 2018. Cele 14 spaţii comerciale din ansamblu vor avea destinaţia de hypermarket, sală de fitness, afterschool, clinică medicală şi farmacie.

Nivelul de calitate al construcţiei şi finisajelor este unul foarte ridicat, printre parteneri numărându-se Wienerberger Porotherm (cărămidă), Schneider (electrice), Rotto (feronerie), Hasit (materiale construcţii – finisaje), Egger (parchet) sau Buderus/Bosch (centrale termice), Salamander (tâmplărie PVC).

Preţ şi achiziţie

Locuinţele din New Residence sunt disponibile la preţul de vânzare  de 1000 euro/mpc, cu TVA 5% şi balconul bonus.

Pentru a facilita achiziţia, New Residence are parteneriate cu mai multe bănci, instituţii financiare importante şi firma de brokeraj AVBS Credit, în vederea obţinerii celei mai avantajoase soluţii de finanţare.

Dezvoltator şi investiţie

ARDC (UK) Ltd. este asociatul majoritar al companiei British Romanian Investment Partnership SRL .

ARDC (UK) Ltd este o companie înregistrată în Marea Britanie care acumulează prin intermediul asociaţilor ei o experienţă vastă şi relevantă în mai multe domenii de activitate (bancar, financiar, real estate şi construcţii). Prin proiectul New Residence, ARDC (UK) Ltd realizează a doua investiţie imobiliară în Bucureşti, după finalizarea cu succes a ansamblului New Residence Măgurele care include 188 de apartamente, 4 spaţii comerciale şi 8 case de tip individual şi duplex.

Valoarea investiţiei în proiectul New Residence Bucureşti este estimată la aproximativ 10 milioane de euro. Proiectul  este construit în conformitate cu legislaţia românească în vigoare, beneficiind de toate autorizaţiile de construire necesare.

Planuri de viitor

Pentru următoarele 24 de luni, ARDC (UK) Ltd. are în plan dezvoltarea unui ansamblu rezidenţial premium, cu 130 de apartamente, în zona Timpuri Noi, un ansamblu de 40  de case individuale, tip boutique, la Măgurele şi unul de locuinţe în zona actualului complex New Residence, ce va avea o capacitate de aproximativ 70 de apartamente de 2 şi 3 camere, tot cu regim mic de înălţime. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.