Ce prevede Acordul între Kiev şi Moscova încheiat de către SUA cu privire la Marea Neagră Externe 25 mar 2025
J. D. Vance anunţă pe X că urmează să efectueze vineri o vizită în Groenlanda. Soţia sa Usha Vance, Mike Waltz şi secretarul american al Energiei Chris Wright urmează să efectueze o vizită în Groenlanda de joi şi până sâmbătă, la o cursă naţională de câin Externe 25 mar 2025
Acordurile anunţate de Casa Albă merg ”în direcţia bună”, dar nu sunt suficiente în vederea unei ”încetări a focului durabile, solide, şi cu atât mai puţin unui acord de pace”, apreciază preşedinţia franceză. Externe 25 mar 2025
Zelenski denunţă ”manipulări” ale Rusiei în pofida acordurilor încheiate şi acuză Kremlinul că minte Externe 25 mar 2025
Kremlinul publică pe Telegram o listă de infrastructuri pe care armata rusă nu le va ataca, în cadrul unui ”moratoriu” de 30 de zile care a intrat în vigoare la 18 martie. Centrala Nucleară Zaporojie este rusească şi nu poate fi transferată sau exploatată Externe 25 mar 2025
Charles al III-lea îşi amână o vizită de stat la Vatican din cauza convalescenţei Papei Francisc. Restul vizitei în Italia este menţinută, anunţă Palatul Buckingham Externe 25 mar 2025
Trei persoane ”găsite conştiente”, doi piloţi şi un pasager care s-au catapultat, în urma unei coliziuni între două avioane de tip Alpha Jet ale Patrouille de France. Un avion a căzut pe un siloz al unei întreprinderi de ciment şi a provocat un incendiu Externe 25 mar 2025
Rusia şi SUA vor ”elabora măsuri” în vederea punerii în aplicare a unui armistiţiu pe o perioadă de 30 de zile al infrastructurilor energetice, anunţă Kremlinul. Acordurile armistiţiului la Marea Neagră, intră în vigoare ”numai” ”după” ridicarea unor sanc Externe 25 mar 2025
UPDATE - Protest ilegal al fermierilor - Ciocniri violente cu forţele de ordine, care au făcut uz de gaze lacrimogene/ Persoane infiltrate au provocat haos/ Traficicul a fost reluat/ 24 de răniţi, inclusiv jandarmi/ Jurnalişti agresaţiieri, 06:00
David Popovici, dublu medaliat olimpic la Paris 2024, multiplu campion mondial şi european, împlineşte marţi 22 de aniieri, 09:38
Lucrările hidrotehnice din zona Cernavodă, diminuate deşi Dunărea este la un debit istoric mult mai scăzut. Motivul - contractul de dragaj a expirat şi sunt necesare noi Hotărâri de Guvernieri, 09:45
Cel puţin 13 răniţi în atacuri huthi cu rachetă balistică şi dronă la Khamis Mushait, Abha şi Taif, în sudul Arabiei Saudite, Iranul neagă orice implicareieri, 12:28
Spotmedia.roRăzboiul modern pentru care America nu e pregătită: Rusia produce 20 de drone și rachete „low-cost” la prețul unei rachete Tomahawk
Sindromul ovarelor polichistice afectează întregul organism. „Schimbarea stilului de viaţă este esenţială”
PPC şi Asociaţia Kola Kariola organizează ateliere gratuite pentru persoanele cu animale de companie, în patru oraşe din ţară
Magazinele PPC Energie din municipiul Bucureşti şi judeţele Giurgiu şi Ilfov vor avea program modificat în data de 17 septembrie 2026
Reţele Electrice România a lansat o licitaţie de peste 65 de milioane de lei pentru modernizarea staţiei Basarabi din judeţul Constanţa
UPDATE - Bacău: Aproape 50 de copii din Căiuţi acuză stare de rău, având simptome de toxiinfecţie alimentară/ Ei au ajuns la spital / A fost activat Planul Roşu de Intervenţieieri, 16:33
Europarlamentarul PSD Dragoş Benea: Un guvern PSD-AUR n-ar fi ceva atât de dramatic / Nu cred că mai putem vorbi de AUR ca de un partid pur extremistieri, 19:23
Comisie de anchetă „Mykonos-Nordis”: PNL şi USR vor să se urmărească întregul circuit al banilor şi al beneficiilor: Cine a plătit zborurile private şi ce interese au avut finanţatorii?ieri, 14:23
ONU cere să se acorde un acces unor anchetatori internaţionali la rămăşiţe aflate sub dărâmături în Fâşia Gaza, ”pentru a ajuta la culegerea de probe” ale unor posibile încălcări şi crime de război comise de către Israelieri, 16:39
UPDATE - Platforma pentru angajarea muncitorilor străini a fost blocată după ce instanţa a suspendat lista meseriilor deficitare. Sunt afectaţi şi străinii care lucrează deja în România / Ce spun Ministerul Muncii şi Patronatul Importatorilor de Forţă de ieri, 13:55
Primarul general, după ce Capitala va găzdui finala Ligii Europa din 2028: Este un catalizator economic, turistic şi de imagine pentru oraşul nostru / Ce lucrări de reabilitare şi modernizare vor fi făcute la Arena Naţionalăieri, 18:20
La Liga: Real Madrid, victorie in extremis cu Elche, scor 3-2, în prelungirile partidei. Madrilenii au condus cu 2-0astăzi, 00:42Sport
Cupa Italiei: AC Fiorentina, cu Radu Drăguşin, s-a calificat în optimi după 3-0 cu Pisaastăzi, 00:11Sport
Un portar din liga a 9-a engleză a refuzat să devină regele unui regat istoric din Ugandaieri, 23:48Sport
James Rodriguez, legendar fotbalist al Columbiei, şi-a anunţat retragerea din echipa naţionalăieri, 23:43Sport
Un presupus sabotaj a provocat marţi perturbări majore în traficul feroviar din Olanda. În peste 35 de incidente, au fost aşezate ţevi şi cabluri pe şine - VIDEOieri, 23:28Externe
Pîslaru: Fermierii merită mult mai mult decât un concurs de declaraţii politice / Ce nu ne spune domnul Grindeanu este că Ministerul Agriculturii, responsabil de rezolvarea problemelor fermierilor, a fost condus în ultimii 5 ani exclusiv de miniştri PSD ieri, 23:25Politic Intern
La Liga: Antrenorul echipei FC Barcelona admiră „încrederea în sine” a lui Lamine Yamalieri, 23:23Sport
Medicul Gabriel Ştefănescu: Odată cu îmbătrânirea apare şi absenţa elasticităţii sistemului ligamentar/ Aproape niciodată nu poţi să joci la o intensitate superioară fără să te încălzeştiieri, 23:11Sănătate
Maramureş: Doi bărbaţi care au aruncat cu pietre într-o autospecială a Poliţiei şi au rănit doi poliţişti, reţinuţi 24 de oreieri, 22:50Eveniment