La Liga: Primul derbi Real Madrid - FC Barcelona va avea loc la 3 sau 4 decembrie Sport Abonament 15 iul 2016
Echipa de junioare a României a câştigat titlul european la tenis de masă Sport Abonament 12 iul 2016
Naţionala de handbal feminin tineret a României s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial de la Moscova Sport Abonament 12 iul 2016
Halep: Nu a fost uşor la început, dar apoi am simţit jocul şi am reuşit să fiu mai agresivă Sport Abonament 12 iul 2016
Simina Tănăsescu, opinie separată la „amendamentul Fritz”: În opinia pe care o voi redacta, voi explica de ce cred că o astfel de prevedere este neconstituţională. Nu pot argumenta în sens contrarieri, 19:32
CNN: Iranul pierde controlul asupra Strâmtorii Ormuz. Strategia folosită de statele din Golf pentru a-şi exporta petrolulastăzi, 00:14
Constanţa: Administratorul firmei care a colectat doi ani ilegal deşeuri a fost reţinut / Procurorii au găsit materiale plastice şi textile, beton şi cărămizi, îngropate la opt metri adâncime/ Firma apare în dosarul procurorilor Ştefan şi Niţăastăzi, 14:23
Dimian: Concursul de admitere la liceu nu este o propunere făcută acum de Minister/ Prevederea există în lege din 2023, cu aplicare din 2027/ Cred că se poate constitui o majoritate parlamentară în jurul iniţiativei de prorogare a termenului de aplicareastăzi, 09:14
Premieră în România: MedLife lansează primul test de microbiom intestinal realizat integral în ţară. Până acum toate testele erau transmise în străinatate
AutoEco.ro creşte cu 27,5% în S1 2026, până la 14,72 milioane lei, în timp ce retailul românesc scade cu 5,7%
BRIO şi Ascendia salută publicarea Standardelor Naţionale de Evaluare, proiect de referinţă pentru reforma educaţiei şi una dintre cele mai importante contribuţii ale celor două companii la şcoala românească
PPC Renewables România lansează un concurs de burse pentru studenţii Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică
Digi Communications N.V. raportează venituri consolidate de 1,2 miliarde euro în S1 2026, în creştere cu 10% faţă de S1 2025, şi o EBITDA ajustată (excluzând leasingurile operaţionale) de 330 milioane euro, în creştere cu 19% comparativ cu aceeaşi perioad
Eurostat: România conduce detaşat în topul statelor membre ale UE cu cea mai mare inflaţie, în luna iulie, fiind urmată de Lituania, Cipru şi Bulgaria / La polul opus se află Suedia, Cehia, Danemarca şi Ungariaastăzi, 17:10
Constantin Toma anunţă că nu mai doreşte să candideze din partea PSD la viitoarele alegeri / ”Prima opţiune” a primarului din Buzău - o candidatură independentăastăzi, 17:33
NATO dă asigurări că este pregătită ”să-şi apere toţi aliaţii”, după ce FT dezvăluie că Iranul a luat în calcul să atace mai multe ţinte militare americane în Europa, în cazul în care Trump îşi intensifică Războiul în Iranastăzi, 14:02
Dâmboviţa: Doi urşi, patru lei şi un tigru, ridicaţi de la grădina zoo ilegală de la Picior de Munte. Animalele ar fi fost aduse ilegal în ţară/ Localnicii spun că nu se simt în siguranţă, având în vedere condiţiile în care erau ţinute animalele - VIDEO astăzi, 16:46
Deţinut de la Penitenciarul Baia Mare, evadat de la un punct de lucru/ Poliţia îndeamnă oamenii care îl văd să nu îl abordezeastăzi, 15:07
Un film „controversat” şi „dificil”: Cristian Mungiu analizează o „societate radicalizată” prin „Fjord”, câştigător al Palme d’Or la Cannesastăzi, 09:24
Daniel Pancu, suspendat două jocuri ca urmare a eliminării de la meciul cu Dinamo. Deciziile Comisiei de Disciplină a FRFastăzi, 16:15
Bolojan: În condiţiile în care ai avut un partener care n-a făcut ce trebuie pentru România, care a tras frâna de mână în guvernare, a vota un guvern în care este acest partid ar însemna să anulăm toate constatările pe care le-am făcut astăzi, 19:24Politic Intern
Ilie Bolojan: E nevoie de un guvern cu forţe depline. Cu cât se face un guvern mai repede, cu atât e mai bine. Nu e vina mea şi nu mă agăţ de putereastăzi, 19:17Politic Intern
ANRE introduce serviciul de flexibilitate a cosumului / Consumatorii pot fi plătiţi pentru a reduce voluntar consumul în anumite peroade / Cum funcţionează mecanismulastăzi, 19:10Economic
Gimnastică: Nicio calificare în finalele individuale pentru Nicholas Ţarcă şi Şerban Cotîrlan, la CE de la Zagrebastăzi, 18:44Sport
Preşedintele Nicuşor Dan cheamă joi liderii partidelor din fosta coaliţie la Cotroceni, pentru discuţii privind stadiul implementării proiectelor PNRR / La întâlnire participă şi miniştrii Alexandru Nazare şi Dragoş Pîslaruastăzi, 18:39Politic Intern
Doi bărbaţi din Timiş s-au dat drept poliţişti antidrog şi au oprit o autoutilitară în trafic / Au furat din autoturism suma de 90.000 de lire sterlineastăzi, 18:39Eveniment
Preşedintele CJ Vrancea anunţă că, în 25 august, se deschide Centura de Nord a Focşaniului, cu o întârziere de aproape un an: Nu putem construi România viitorului dacă pierdem ani întregi între hârtii, avize şi proceduriastăzi, 18:34Economic
Criză la FIFA: Unul dintre vicepreşedinţii forului mondial i-a retras sprijinul lui Infantino / „Picătura care a umplut paharul”astăzi, 18:30Sport