Eurostat: România conduce detaşat în topul statelor membre ale UE cu cea mai mare inflaţie, în luna iulie, fiind urmată de Lituania, Cipru şi Bulgaria / La polul opus se află Suedia, Cehia, Danemarca şi Ungaria

Eurostat: România conduce detaşat în topul statelor membre ale UE cu cea mai mare inflaţie, în luna iulie, fiind urmată de Lituania, Cipru şi Bulgaria / La polul opus se află Suedia, Cehia, Danemarca şi Ungaria

România conduce detaşat în topul statelor membre ale UE cu cea mai mare inflaţie, în luna iulie, cu 8,2%, faţă de o medie de 3%, la nivelul Uniunii, fiind urmată de Lituania, Cipru şi Bulgaria. La polul opus se află state precum Suedia, Cehia, Danemarca şi Ungaria, cu cele mai mici rate anuale, potrivit Oficiului European de Statistică Eurostat.

În România, inflaţia s-a încadrat pe un trend descendent, în ultimele luni, aceasta reducându-se după luna mai, când atingea 9,7%, la 9,2%, în iunie, respectiv 8,2%, în iulie. Anul trecut, procentul era de 6,6%, în luna iulie, conform Eurostat.

”Cele mai scăzute rate anuale au fost înregistrate în Suedia (0,3%), Cehia (1,3%), Danemarca şi Ungaria (ambele 1,6%). Cele mai ridicate rate anuale au fost consemnate în România (8,2%), Lituania (5,4%), Cipru şi Bulgaria (ambele 4,4%)”, informează Eurostat.

Comparativ cu luna iunie 2026, inflaţia anuală a scăzut, în iulie, în cincisprezece state membre, a rămas stabilă în trei şi a crescut în nouă.

În iulie 2026, rata anuală a inflaţiei în zona euro a fost de 2,9%, faţă de  2,8%, în iunie. Cu un an în urmă, rata era de 2,0%.

La nivelul UE, rata anuală a inflaţiei a fost de 3,0% în iulie 2026, în creştere faţă de 2,9% în iunie, în timp ce în urmă cu un an rata era de 2,4%.

În iulie 2026, cea mai mare contribuţie la rata anuală a inflaţiei din zona euro a venit dinspre servicii (+1,55 puncte procentuale), energie (+0,94 puncte procentuale), bunurile industriale neenergetice (+0,23 puncte procentuale) şi alimentele, alcoolul şi tutunul (+0,23 puncte procentuale).

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră