Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Nicuşor Halici, anunţă, miercuri, că drumul de legătură dintre DN2D Focşani–Târgu Secuiesc şi Autostrada Moldovei A7 va fi deschis circulaţiei începând cu data de 25 august, cu o întârziere de circa un an, din cauza birocraţiei legate de obţinerea avizelor şi procedurilor, în timp ce lucrările efective au fost realizate în doar câteva săptămâni.
"CENTURA DE NORD A FOCŞANIULUI SE DESCHIDE! DN2D se leagă direct de A7. De marţi, 25 august, după-amiază, drumul de legătură dintre DN2D Focşani-Târgu Secuiesc şi Autostrada Moldovei A7 va fi deschis circulaţiei. Sunt doar câţiva kilometri de drum, dar cu un impact uriaş pentru Focşani şi pentru Vrancea", a scris, miercuri, pe Facebook, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Nicuşor Halici.
Acesta afirmă că, odată ce Centura de Nord a Focşaniului devine funcţională, şoferii care vin dinspre DN2D şi vor să ajungă la E85 sau A7 nu vor mai fi obligaţi să traverseze municipiul.
"La fel, cei care vin de pe autostradă sau E85 vor putea ajunge mult mai uşor către DN2D şi zona de vest a judeţului", declară preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Nicuşor Halici.
Acesta atrage atenţia că lucrările au fost finalizate cu o întârziere de aproape un an, deoarece drumurile necesare accesului proprietarilor din zonă nu au fost cuprinse în proiectul iniţial, din cauza birocraţiei.
"Au urmat exproprieri, proiectare, avize şi proceduri. Iar realitatea spune totul despre birocraţia din România: documentaţiile au avut nevoie de aproape un an, în timp ce lucrările efective au fost realizate în doar câteva săptămâni", afirmă Halici.
Preşedintele CJ Vrancea apreciază că lucrurile trebuie schimbate fundamental, pentru că un stat şi o comunitate nu se pot dezvolta cu termene birocratice inutile şi proceduri care ajung să lucreze împotriva oamenilor.
"Nu putem construi România viitorului dacă pierdem ani întregi între hârtii, avize şi proceduri. Nu este normal ca statului să îi trebuiască ani pentru documentaţii, iar constructorului mult mai puţin pentru a realiza efectiv investiţia. Un stat şi o comunitate nu se pot dezvolta cu termene birocratice inutile şi proceduri care ajung să lucreze împotriva oamenilor", a adăugat Halici.
Potrivit acestuia, "infrastructura înseamnă dezvoltare, investiţii, siguranţă şi, poate cel mai important, timp câştigat pentru oameni".




























