Fostul club al lui Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk, a anunţat, luni, că trimite la selecţionerul României statuia care îl reprezintă.
Cluburile Hermannstadt şi Estrela Amadora au anunţat, luni, transferul lui Ianis Stoica la gruparea portugheză.
Selecţionerul Mircea Lucescu împlineşte, marţi, 80 de ani, şi a sărbătorit deja, luni, alături de cinci generaţii de fotbalişti.
Fostul selecţioner al Spaniei Robert Moreno antrenează Soci din decembrie 2023 şi nu a digerat deloc înfrângerea grea suferită de echipa sa în campionat...
LPF a anunţat, luni, programul etapei a cincea a Superligii, care va avea loc în perioada 8-11 august.
O spectatoare care asista la a doua etapă a Turului Franţei feminin, duminică, a decedat în urma unui atac de cord, relatează RMC Sport.
David Popovici s-a calificat, luni, în finala probei de 200 de metri liber la Campionatul Mondial de Nataţie care se desfăşoară în Singapore. El este...
Clubul Universitatea Craiova a anunţat, luni, despărţirea de fotbalistul spaniol Iago Lopez.
Naomi Osaka şi antrenorul Patrick Mouratoglou au încetat colaborarea după mai puţin de un an, a anunţat sportiva, duminică, în social media.
Jaqueline Cristian ocupă locul 52 în ierarhia WTA dată publicităţii luni, fiind jucătoarea din România cu clasarea cea mai bună.