Tenis: Irina Begu s-a oprit în optimi la Bad Homburg / Gabriela Ruse, confruntare cu Emma Navarro. Americanca a eliminat-o pe Swiatek

Tenis: Irina Begu s-a oprit în optimi la Bad Homburg / Gabriela Ruse, confruntare cu Emma Navarro. Americanca a eliminat-o pe Swiatek

Irina Begu, locul 211 WTA, a fost eliminată, miercuri, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 500 de la Bad Homburg.

Begu a fost învinsă de sportiva cehă Karolina Muchova, locul 11 WTA, scor 6-1, 6-1, în doar 58 de minute. Românca a obţinut un premiu de 15.690 de euro şi 60 de puncte.

Tot miercuri, Gabriela Ruse, locul 105 WTA, venită din calificări, s-a calificat în sferturi trecând de rusoaica Anna Kalinskaia, locul 20 WTA, scor 7-5, 6-2, într-o oră şi 40 de minute. Românca va evolua în faza următoare cu Emma Navarro (SUA, 24 WTA), care a învins-o pe favorita principală, Iga Swiatek (Polonia, 3 WTA), scor 7-5, 2-6, 6-3, în două ore şi cinci minute.

Gabriela Ruse şi-a asigurat un premiu de 30.435 de euro şi 108 puncte.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră