Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, afirmă, vineri după-amiază, după ce Eurostat a anunţat că România are cea mai mare creştere a preţurilor la energie electrică şi gaze, că ”regimul care a patronat atingerea pragului de jos al perioadei postrevoluţionare din ţară are un nume: regimul Nicuşor Dan”.
"În primul semestru din 2026, înainte de criza din această vară şi de închiderea centralei de la Cernavodă, România avea cel mai mare preţ la electricitate pentru gospodării. Noroc cu Eurostat-ul că mai aflăm şi noi cum stăm, că guvernul nostru nu se învredniceşte să ne comunice nivelul preţurilor din ţară", a scris, vineri după-amiază, pe Facebook, liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu.
Potrivit acestuia, "nimic nu poate exprima mai bine falimentul moral al guvernării maxim de penibile din jurul simbiozei mizerabile PNL-PSD".
"Regimul care a patronat atingerea pragului de jos al perioadei postrevoluţionare din ţară are un nume: regimul Nicuşor Dan", susţine senatorul AUR.
România se află pe prima poziţie în topul statelor din Uniunea Europeană care au înregistrat, în primele şase luni din acest an, cea mai mare creştere a preţurilor la energia electrică şi gazele livrate gospodăriilor populaţiei, comparativ cu perioada similară din 2025, potrivit Eurostat, cu un avans de 51,6% la energie, respectiv 9,3% la gaze naturale.
La nivelul UE, preţurile medii în primul semestru din 2026 sunt în scădere, raportat la primul semestru din 2025.



























