Trump nu a cerut o întrevedere cu Papa Francisc în cursul vizitei din Italia, o omisiune neobişnuită Externe Abonament 11 apr 2017
Aproape 1,5 milioane de turci au votat în străinătate pentru referendumul de modificare a Constituţiei, afirmă Erdogan Externe Abonament 11 apr 2017
Busculadă în sudul Spaniei, după ce mii de oameni care luau parte la un festival au crezut că a avut loc un atentat. VIDEO Externe 11 apr 2017
Uniunea Europeană a prelungit cu un an sancţiunile vizând Iranul pentru „încălcări grave ale drepturilor omului” Externe Abonament 11 apr 2017
State UE şi NATO înfiinţează un centru de cercetare pentru combaterea atacurilor informatice Externe Abonament 11 apr 2017
Parlamentul egiptean a aprobat marţi instaurarea stării de urgenţă, timp de trei luni Externe Abonament 11 apr 2017
Prăbuşire pe Wall Street: Dow Jones pierde 1.700 de puncte, iar Nasdaq scade cu peste 5%, pe fondul temerilor privind investiţiile în AIieri, 20:07
UPDATE - Fragmente dintr-o dronă, găsite într-o localitate din Neamţ/ Fragmentele vor fi detonate/ A fost emis mesaj RO-Alert pentru avertizarea populaţiei privind zgomotul puternicieri, 16:03
Alertă cu bombă vizând un Airbus A320 care zbura de la Dublin la Roma. Avionul a fost deviat către Évreux, Franţaieri, 10:59
Profit.roULTIMA ORĂ Concedieri în România. Al treilea val de disponibilizări din acest an la RAAL, unul dintre cei mai mari angajatori din Bistrița-Năsăud. Compania trimite acasă sute de oameni
Spotmedia.roPatru români conduceau o rețea de prostituție în Marea Britanie. Un vecin suspicios i-a turnat la poliție
Premieră în România şi Europa: Solar Art-Overall Company a creat un „cer artificial” în noul campus al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu
Relaxing Friday, varianta mai buna a Black Friday. Therme Bucuresti propune „O zi de vară pentru iarna asta, oricand in urmatoarele 3 luni, cu minus 30% “ exclusiv pe 6 noiembrie
DIGI deschide oficial sezonul reducerilor de Black Friday: preţuri reduse la jumătate, timp de un an, pentru toate serviciile nou contractate
Băsescu: Ce se întâmplă dacă plăteşti să staţioneze în baza de la Kogălniceanu 2.000 de militari şi când e de luptat ei nu au ordin să lupte? Nu poate funcţiona un asemenea sistemieri, 21:26
Şase morţi şi nouă răniţi la New York, într-un incendiu ”devastator”, anunţă la faţa locului, în Brooklyn, primarul Zohran Mamdaniieri, 19:38
UPDATE-Ministrul Dezvoltării clarifică aspecte controversate din Codul amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor: Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite şi nici să cheltuiască mii de lei ca să-şi legalizeze balcieri, 20:28
Prăbuşire pe Wall Street: Dow Jones pierde 1.700 de puncte, iar Nasdaq scade cu peste 5%, pe fondul temerilor privind investiţiile în AIieri, 20:07
Peste 600 de apartamente din municipiul Braşov, fără căldură şi apă caldă, din cauza unei avariiieri, 21:12
Statele Uniunii Europene şi-au propus ca până în 2030 ponderea elevilor de 15 ani cu rezultate slabe la citire, matematică şi ştiinţe să scadă sub 15 %/ Ce sunt Alianţele şcolare europene şi cum va ajuta noua Reţea UE de servicii de consiliere şi sprijinieri, 14:10
Acţiunile Rheinmetall s-au prăbuşit cu 17%, după a doua reducere a estimărilor financiare din acest anastăzi, 05:06Economic
Rubio dezminte că vrea să plece din administraţia Trump pentru a candida în alegerile prezidenţiale din 2028astăzi, 01:01Externe
Nithya Raman, o membră a Democraţilor Socialişti din America, aripa stângă a Partidului Democrat, aleasă primăriţă a Los Angelesuluiastăzi, 00:29Externe
Meciul U. Craiova-Egnatia: Cicâldău - Ne-am îndeplinit obiectivul şi ne bucurăm foarte mult / Ce spune Bancuastăzi, 00:22Sport
Conference League: Viitoarea adversară a Craiovei, Brighton a câştigat în Spania, 1-0 cu Getafeastăzi, 00:14Sport
Ministrul Dezvoltării anunţă plăţi de aproape un miliard de lei către companiile care au făcut lucrări în cadrul Programului naţional ”Anghel Saligny”, în timp ce rămân facturi restante de 1,4 miliardeastăzi, 00:12Economic
Trump preconizează un acord ”foarte mare” cu Rusia, care ”ar putea îngloba toată Europa”, după o întâlnire cu Kirill Dmitriev, emisarul lui Putin. ”Va fi un acord mare şi măreţ şi toată lumea va fi încântată”astăzi, 00:11Externe
Niculescu: Convocarea unui ambasador la Ministerul de Externe nu este un gest uzual, este un gest care arată că s-a depăşit o limită în relaţia dintre cele două ţări/ Eu cred că răspunsul României este unul potrivitastăzi, 00:06Politic Intern
Liga Europa: Union St Gilloise s-a impus în ”duelul românilor, 2-1 la Vigo, cu Celtaastăzi, 00:03Sport