Grindeanu: Am semnat astăzi un contract de finanţare pentru Aeroportul Internaţional din Craiova. Achiziţia are o valoare de 12 milioane de euro şi va fi finanţată prin fonduri europene Economic 3 nov 2022
Guvernul a aprobat o hotărâre care reglementează accesul persoanelor cu nevoi speciale pe pârtiile de schi, cu referire la echipamentul acestora / Sunt actualizate şi amenzile, în cazul nerespectării legislaţiei Sport 2 nov 2022
Guvernul a aprobat un memorandum prin care MIPE va fi coordonatorul naţional în gestionarea fondurilor europene aferente programelor regionale 2021-2027 Economic 2 nov 2022
Ciucă: Creşterea economică a României a fost confirmată şi de Banca Mondială – 4,6%, într-un context deloc simplu / Ne-am bucurat de investiţii străine directe a căror valoare a crescut cu aproximativ 48% comparativ cu anul trecut Economic 2 nov 2022
Executivul a aprobat un memorandum pentru ocuparea, prin concurs, a 477 de posturi în instituţii subordonate Ministerului Agriculturii Economic 2 nov 2022
Marcel Ciolacu: Antreprenorul român produce mai mult profit decât marile corporaţii străine! O ţară nu se poate dezvolta neavând o stabilitate politică. Coaliţia are obligaţia de a o menţine Economic 2 nov 2022
Ciucă, la Topul Naţional al Firmelor Private din România: Sunt impresionat că realitatea investiţiilor româneşti şi potenţialul capitalului românesc se distinge foarte clar într-o serie întreagă de domenii unde putem să facem performanţă Economic 2 nov 2022
UPDATE - Preşedintele a promulgat legea care aprobă Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului / Iohannis: Sănătatea nu este şi nu trebuie să reprezinte niciodată o miză electorală / Ciucă: Vom găsi resurse şi vom aloca banii necesari Social 2 nov 2022
Deputatul USR Alin Apostol acuză coaliţia că a majorat „pe şest”, cu 15%, salariile funcţionarilor de la Cancelaria Prim-ministrului Politic Intern 2 nov 2022
Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat, cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce, pe vicepreşedintele Parlamentului Croaţiei Politic Intern 2 nov 2022
Diana Şoşoacă, trimisă în judecată pentru ultraj împotriva a doi poliţişti/ Aceştia au mers să îi dea o amendă emisă după ce s-a filmat în cabina de vot, la primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2024astăzi, 09:36
UPDATE - Nicuşor Dan l-a anunţat pe jurnalistul Ovidiu Vanghele că nu mai are voie la Palatul Cotroceni: Faţă de injuriile pe care mi le-aţi adus, am dispus să nu mai veniţi la conferinţe. Colegii miloşi au sărit peste ordinul meu / Reacţii - VIDEO ieri, 21:52
Şeful Agenţiei Europene pentru Securitate Cibernetică avertizează: După supermarketuri, aparatele electrocasnice ar putea fi următoarea ţintă a hackerilorieri, 20:28
Alexandru Nazare: Deficitul României scade. Scade pe metodologia naţională şi scade pe metodologia europeană. Scade în fiecare trimestru faţă de trimestrul corespunzător al anului trecut/ Nu există o cifră pentru români şi alta pentru Bruxellesastăzi, 11:00
Profit.roULTIMA ORĂ Producție mutată din Italia spre România. Indienii de la Varroc favorizează din nou piața locală
Spotmedia.roCum au ajuns peste 3.000 de tarantule, ascunse printre șosete murdare, într-un aeroport (Video)
Afecţiunile proctologice pot fi tratate cu disconfort minim: „Problema nu este tratamentul, ci tendinţa pacienţilor de a se autodiagnostica”
Fundaţia Bog’Art, alături de Pădurea Prieteniei: 2.512 persoane au plantat simultan pentru un nou record mondial
Antalya găzduieşte COP31, cel mai important summit mondial dedicat schimbărilor climatice, cu 12 zile tematice
Platinum by ROKA Development, două premii şi Five Stars la Romanian Property Awards 2026. Cum evoluează proiectele companiei
INTERVIU VIDEO: Miliardele nu iartă greşelile scrise cu litere mici. Cristina Ivan şi Diana Cociaş ne explică de ce
Cum va arăta lumea în 2040? Munca, educaţia şi viaţa în epoca AI. Şase experţi de notorietate internaţională aduc la Bucureşti o conversaţie despre viitorul omului
Diana Şoşoacă, trimisă în judecată pentru ultraj împotriva a doi poliţişti/ Aceştia au mers să îi dea o amendă emisă după ce s-a filmat în cabina de vot, la primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2024astăzi, 09:36
Ilie Bolojan: Nu i-am cerut preşedintelui să negocieze pentru mine ceva politic cu PSD, ca să fie lucrurile cât se poate de clareastăzi, 14:31
Termen la Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de tentativă de lovitură de stat / Şedinţa, programată să înceapă la 13.30 / Susţinători ai lui Georgescu, pe treptele instituţieiastăzi, 13:05
ANRE anunţă noi reguli pentru prosumatori: compensare lunară pentru energia livrată în reţea, folosirea excedentului la alte locuri de consum şi mai puţină birocraţie/ 31 decembrie, termen pentru furnizori să îşi adapteze sistemele informaticeastăzi, 13:56
UPDATE - Un şofer român de camion, reţinut în timp ce autorităţile bulgare anchetează accidentele în lanţ mortale de pe autostrada Tracia / Românul rănit în accident este în stare gravăastăzi, 09:29
Comisia de anchetă a Congresului SUA în scandalul Epstein denunţă, într-un raport de 137 de pagini, ”deficienţe instituţionale” în proceduri judiciare împotriva infractorului sexual şi complicei sale Ghislaine Maxwell, care le-au permis mult timp ”să se sastăzi, 12:21
UPDATE - Sălaj: Trei copii au fost răniţi după ce au fost loviţi de un stâlp căzut pe trotuar în urma unui accident rutier/ O maşină a izbit în plin stâlpul de electricitate/ doi dintre minori au fost transportaţi la spital/ Unul a fost lovit la capastăzi, 10:56
Arad: Bărbat, trimis în judecată pentru că şi-a violat fiica timp de trei-patru ani, de pe când aceasta avea vârsta de 9-10 ani / Soţia lui cunoştea abuzurile, dar a plecat în străinătate / A fost şi ea trimisă în judecată astăzi, 17:37Justiție
Fotbal: Un tânăr jucător de 22 de ani, format la Rouen, a murit în urma unui atac de cord la antrenamentastăzi, 17:36Sport
Moscova interzice intrarea în Rusia a doi deputaţi şi doi jurnalişti francezi, în urma expulzării Kseniei Fedorovaastăzi, 17:33Externe
Ministrul Transporturilor: Radu Miruţă a blocat premeditat angajarea unor echipe pentru intervenţia în Tunelul Curtea de Argeş (Momaia) / Când a fost descoperit, a ales din nou să mintăastăzi, 17:24Social
Kushner şi Witkoff se întâlnesc joi cu Putin la Moscova şi cu Zelenski la Dublin, după negocierile de la Abu Dhabi, salutate de către negociatorul ucrainean David Arahamia drept ”o dinamică bună”astăzi, 17:15Externe
Cinci poliţişti din Sibiu, arestaţi preventiv în dosarul permiselor eliberate contra unor sume de bani, au contestat decizia/ Curtea de Apel Alba Iulia a amânat miercuri pronunţarea cu privire la contestaţiiastăzi, 17:01Justiție
Mii de naţionalişti mărşăluiesc la Varşovia, în timp ce Polonia sărbătoreşte 108 ani de independenţă într-o atmosferă tensionată. La manifestaţie sunt aşteptaţi lideri de extremă dreapta din Europaastăzi, 17:00Externe
Comisia de Disciplină a anunţat sancţiuni pentru Dinamo şi UTA Arad, după meciul de la Bucureşti din Superligăastăzi, 16:56Sport
Accidentul din Sălaj unde o maşină condusă de un tânăr de 19 ani a lovit puternic un stâlp care s-a prăbuşit pe trotuar s-a soldat cu rănirea a patru copii - trei fete şi un băiat/ Niciunul dintre minori nu va rămâne internat în spitalastăzi, 16:50Eveniment
Dâmboviţa: Trafic oprit pe DN 1 A Târgovişte - Ploieşti, în zona localităţii Corneşti, ca urmare a producerii unei avarii la o staţie GPL / Populaţia, evacuată pe o rază de 800 de metri / Mesaj RO-Alert - FOTOastăzi, 16:43Eveniment