nextE anunţă că semnează cel mai mare contract Corporate Power Purchase Agreement pentru energie verde din Romania. Compania va investi 35 milioane euro într-o centrală fotovoltaică compusă din 78.000 de panouri fotovoltaice Economic 16 ian 2024
Un consumator care s-a adresat Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar a obţinut anul trecut, în medie, beneficii de aproape 5.000 euro Economic 16 ian 2024
Ministrul Agriculturii: De acum înainte, toate deciziile se vor lua de mediul asociativ în cadrul unui grup tehnic cu ministerul. Crescătorii de vaci de carne vor primi şi anul acesta un sprijin de 100 de euro pe cap de animal pe cadrul Ucraina Economic 16 ian 2024
Aeroporturile Otopeni şi Băneasa au fost tranzitate anul trecut de 14,69 milioane pasageri, în creştere cu 16,56% faţă de 2022 şi foarte aproape de recordul din 2019 Economic 16 ian 2024
Alpha Bank Romania a finalizat transferul operaţiunilor locale de retail ale Orange Money Economic 15 ian 2024
Banca Transilvania acordă o finanţare de aproape 32 de milioane de euro companiei Softronic din Craiova pentru modernizarea a 19 locomotive electrice Economic 15 ian 2024
STUDIU Consiliul Concurenţei: Porturile Constanţa şi Galaţi pot deveni platforme importante de hub şi tranzit la Marea Neagră, atrăgând fluxuri comerciale noi prin investiţii în modernizare şi digitalizare, Economic 15 ian 2024
Ministerul Finanţelor anunţă a doua ediţie a programului de titluri de stat Tezaur din 2024, din 15 ianuarie, cu dobânzi anuale de 6,10% şi, respectiv, 7% Economic 15 ian 2024
Delgaz Grid a modernizat cinci staţii de transformare din judeţul Vaslui, lucrări în valoare de 37,2 milioane lei Economic 15 ian 2024
Pistol (CNAIR): În 20 februarie vor începe lucrărille pentru proiectarea şi execuţia conexiunii dintre Prelungirea Ghencea şi Centura Bucureşti. Prelungirea Ghencea va fi lărgită la patru benzi, contract de 42 milioane lei fără TVA Economic 12 ian 2024
Multipla campioană la scrimă Ana-Maria Brânză s-a căsătorit la Sinaia. Ceremonia, oficiată de primarul Vlad Opreaastăzi, 00:09
Miruţă: La nivelul Ministerului Apărării, am luat decizia de a face o campanie de informare, nu doar despre drone, ci şi despre dezinformarea din mediul online. Va fi o aplicaţie, oamenii se vor înscrie, materialul va fi prezentat în 42 de locaţiiieri, 22:14
Regulamentul de vânzare a Liberty Galaţi a fost finalizat. Care va fi noua procedură. Administrator concordatar: „Există o intenţie privind cumpărarea, dar oferta nu s-a făcut într-un cadru procedural, în care să producă efecte”astăzi, 10:15
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, după ce a mers în Parcul Liniei: Urmează Insula Lacului Morii şi parcul liniar Lacul Morii / Mâine mă duc peste constructor în Herăstrăuieri, 21:14
Profit.roFOTO În atenția Dacia: Primul rival serios pentru Duster, lansat de chinezi în Europa deși au negat intenția de a concura
Spotmedia.roA fost prins „magicianul evadărilor”, care a reușit să scape din 4 închisori, inclusiv cu ajutorul unor cearșafuri înnodate (Video)
Simţi cum se învârte totul cu tine deşi nu te mişti? Medicul neurolog explică de ce vertijul poate reprezenta o urgenţă medicală
Când baia devine o declaraţie de stil. Iată cum asociezi culorile şi texturile pentru un interior sofisticat
Politologul Andrei Ţăranu: „Avem şanse reale să avem un guvern". După rezoluţiile PSD, negocierile se lărgesc, nu se îngusteazăastăzi, 15:30
ANI anunţă că 55 de persoane îşi pierd mandatul sau funcţia după intrarea în vigoare a Legii integrităţii/ Printre acestea, zece primari, dintre care unul de municipiu şi 17 consilieri locali şi consilieri judeţeniastăzi, 15:18
„Ceremonie spirituală” cu droguri, la care participanţii erau „selectaţi” şi plăteau sute de euro, oprită de DIICOT. O româncă şi doi străini, sub acuzare. Procurorii au găsit Ayahuasca, mescalină, ciuperci halucinogene în pensiunea care găzduia reuniuneaastăzi, 15:17
Iranul ridiculizează postarea lui Trump despre atacul asupra nodului energetic strategic din insula Kharg, dar afirmă că doreşte în continuare o soluţie negociată pentru încetarea războiuluiastăzi, 16:19
Oana Ţoiu: Am deschis astăzi Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, alături de 200 de membri ai corpului diplomatic şi consular şi invitaţi: Miza României nu este să se adăpostească, ci să înainteze, să preia iniţiativaastăzi, 12:48
Ambasada SUA, mesaj emoţionant cu ajutorul AI: „Anumiţi termeni frumoşi există doar în limba română!”/ VIDEOastăzi, 16:30
Prima reacţie a lui Pahonţu, la acuzaţiile care i se aduc: Nu am desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” / Am convingerea că acest aspect va fi evidenţiat de verificările CNSASastăzi, 18:58Politic Intern
Fiul reginei Norvegiei a primit permisiunea de a părăsi arestul la domiciliu pentru a participa la funeraliile regelui Haraldastăzi, 18:35Externe
Lionel Messi îşi încheie cariera internaţională cu Argentina: „Nu mai am nimic de oferit, iar tinerii talentaţi vin din urmă”astăzi, 18:34Sport
Clotilde Armand, un an de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, în dosarul privind favorizarea unor persoane/ Ea anunţă că va ataca decizia, reclamând ”ani întregi de hărţuire”: Domnule Grindeanu, nu ne scoateţi din politică prin dosare penibile!astăzi, 18:33Justiție
Guvernul a aprobat procedurile de recepţie a lucrărilor, inclusiv a celor executate pe uscat, pentru centralele electrice eoliene offshore, de concesionare a perimetrelor eoliene offshore, precum şi a cuantumului redevenţelor şi taxelorastăzi, 18:24Politic Intern
ARF: Alstom va furniza, în septembrie, ultimele 5 locomotive din contractul de achiziţie a 16 locomotive electrice noi. Teste de recepţie la fabrica din Kassel, Germania astăzi, 18:16Economic
Mercato: Manchester City a cheltuit 40 de milioane de euro pe Allan, un tânăr de la Palmeirasastăzi, 18:14Sport
Guvernul a aprobat metodologia de stabilire a indicatorilor-cheie de performanţă la nivelul structurilor organizatorice ale ANAF, în baza angajamentelor luate prin PNRRastăzi, 18:14Politic Intern
Ambasada Franţei, de Ziua Limbii Române: Celebrăm o limbă care ne apropie. Limbile pot fi punţi care unesc culturi şi oameniastăzi, 18:14Politic Extern
Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări anunţă tarife noi, de la 15 septembrie, pentru emiterea permisului de conducere şi a certificatului de înmatriculare. Taxele achitate şi neutilizate pot fi restituite, la cerereastăzi, 18:09Social