Bundesliga: Bayern Munchen – Borussia Dortmund 2-2

Bundesliga: Bayern Munchen – Borussia Dortmund 2-2

Echipa germană Borussia Dortmund a terminat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 2-2, cu campioana ţării, Bayern Munchen, în etapa a 8-a din Bundesliga.

Cu Saibari şi Gnabry accidentaţi şi înlocuiţi în decurs de numai câetva minute, bavarezii s-au trezit conduşi în minutul 34, când Jobe Bellingham a înscris pentru oaspeţi. Golul englezului nu a fost însă validat de VAR pentru un fault comis în atac de Chukwuemeka. După numai patru minute, Laimer a ajuns singur cu portarul Kobel, a şutat, goalkeeperul a respins, însă mingea a ajuns tot la Laimer, care nu a mai ratat, deschizând scorul.

În partea secundă, Balonul de Aur al Europei, Harry Kane, a ratat un penalti, trimiţând mingea în bară, în minutul 56, iar Guirassy a egalat pentru oaspeţi, în minutul 60. Bavarezii au reuşit să revină la conducere, în minutul 66, când a înscris Upamecano, din assistul lui Kane. Scorul final a fost stabilit de Fabio Silva, în minutul 89, şi Bayern Munchen – Borussia Dortmund s-a încheiat 2-2.

Cele două echipe sunt în fruntea clasamentului din Bundesliga, cu câte 18 puncte, însă Bayern e prima, cu golaveraj +19.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră