MedLife achiziţionează încă 40% din banca de celule Stem Cells Bank din Timişoara Economic 16 iun 2017
Apicultorii spun că întârzierea aprobării Programului Naţional Apicol le aduce prejudicii şi vor rata absorbţia fondurilor pentru acest an Economic 16 iun 2017
Ministerul Dezvoltării: Peste 88 de kilometri de drumuri judeţene din judeţele Tulcea şi Sălaj vor fi modernizate cu 44 milioane euro Economic 15 iun 2017
ANRE a aplicat anul trecut amenzi de 22,37 milioane lei jucătorilor din sectorul energiei şi gazelor Economic 15 iun 2017
BRD şi UniCredit Bank acordă grupului farmaceutic A&D Pharma un credit sindicalizat de peste 177 milioane euro Economic 15 iun 2017
Touroperator: Albania devine o destinaţie tot mai căutată de către români, dar infrastructura rutieră din regiune este încă deficitară Economic 15 iun 2017
Luca-Nicolae Iacobici a refuzat postul de membru provizoriu al directoratului Transelectrica Economic 14 iun 2017
OMV Petrom a investit 5 milioane euro într-un centru modern pentru testarea calităţii carburanţilor la Petrobrazi Economic 14 iun 2017
Companiile petroliere din România se plâng că unele amendamente votate în Parlament pun în pericol industria şi investiţiile. ”Producţia scade, companiile sunt nevoite să închidă sonde” Economic 13 iun 2017
Charley Ottley restaurează centrul de vizitare original din Şirnea, primul sat turistic din România: Renaşte din ruine/ „Kings Arms” va fi dedicat Regelui Charles al III-lea pentru „toată dragostea, devotamentul şi sprijinul” acordate României - FOTOastăzi, 11:38
Magnatul Yorgen Fenech, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Malta, a fost achitat în cazul uciderii jurnalistei de investigaţie Daphne Caruana Galizia în 2017ieri, 21:14
Pentagonul a publicat ghiduri clinice privind screeningul nivelului de testosteron al trupelor, care vor intra în vigoare imediatastăzi, 06:41
Absolvent de Medicină: Medicii sunt şomeri după ce termină Rezidenţiatul. Toată lumea e conştientă că nu o să fie loc pentru toţi. După 6 ani de facultate şi încă câţiva de Rezidenţiat, foarte mulţi ne gândim să plecămastăzi, 07:00
Profit.roMarile companii vor să-i pună pe angajați să lucreze mai mult, fără bani mai mulți. Cer revenirea la săptămâna de lucru de 40 de ore în Germania
Spotmedia.roFemeia care a dezvăluit legăturile unui agent special FBI cu un oligarh rus a fost găsită moartă
De la burnout la „vreau să demonstrez că pot”: cine sunt oamenii care au ales 10 zile de stres bun pe Via Transilvanica, în studiul MedLife
Hisense prezintă la IFA 2026 viitorul casei inteligente bazate pe AI şi anunţă un nou parteneriat pentru UEFA EURO 2028
STAR STONE accelerează transformarea companiei după ce noua strategie aduce un plus de peste 50% la vânzările de pavaje
Nicuşor Dan, prima participare la şedinţa CSM, din mandat: Imensa majoritate a magistraţilor din România sunt oameni corecţi / Tot timpul, sistemul judiciar este despre echilibru şi nu despre cercetare de dragul cercetăriiastăzi, 12:47
Trump, despre o întâlnire cu Putin: „O voi organiza atunci când războiul se va apropia de sfârşit”astăzi, 11:41
Localnici terorizaţi de lupi, într-un sat aparţinând oraşului Petrila, din judeţul Hunedoara/ Primarul spune că nu poate interveni rapid, ca în cazul urşilor, din cauza procedurilor birocratice mai anevoioaseastăzi, 10:47
Roma declară „zonă roşie” de securitate în jurul Colosseumului şi al altor monumente pentru a proteja turiştii de infractoriastăzi, 09:30
Charley Ottley restaurează centrul de vizitare original din Şirnea, primul sat turistic din România: Renaşte din ruine/ „Kings Arms” va fi dedicat Regelui Charles al III-lea pentru „toată dragostea, devotamentul şi sprijinul” acordate României - FOTOastăzi, 11:38
Majoritatea elevilor din New York nu mai au voie să folosească inteligenţa artificială. Primarul Zohran Mamdani impune o interdicţie de un an în acest sensastăzi, 08:30
Reuters: Pe fondul intensificării atacurilor din Marea Neagră, navele adoptă măsuri de apărare improvizate împotriva dronelor - plase, recipiente de apă, anvelopeastăzi, 09:00
Dr. Carmen Curea: Bolile imunologice nu sunt ca bolile infecţioase; nu există această relaţie de directă cauzalitate, asta e cauza, asta e boala/ În bolile imunologice şi autoimune, în primul rând, este predispoziţia genetică, dar intervin şi alţi factoriastăzi, 21:52Social
UPDATE - Harghita: Conductă de gaz, fisurată în urma unor lucrări, lângă o benzinărie din Odorheiu Secuiesc/ Pompierii asigură zona/ Benzinăria, închisăastăzi, 21:30Eveniment
OpenAI lansează GPT-6 Astra, cel mai avansat model al său, dar avertizează că AI devine mai greu de monitorizatastăzi, 21:24Economic
Intervenţie a poliţiştilor, în Bucureşti, după ce un bărbat a urcat într-o maşină aflată în mers, pe Şoseaua Colentina/ Bărbatul avea un comportament necoerent şi ar fi făcut acest gest de teamă/ El a fost dus la audieriastăzi, 21:21Eveniment
Volei feminin: Italia – Polonia şi Serbia - Turcia, în semifinalele CE2026; România, pe locul 17astăzi, 21:17Sport
Dr. Carmen Curea: De multe ori, pe piele se manifestă nişte boli interne. Sunt situaţii în care noi punem diagnosticul de diabet. Pacientul nu ştie că are diabet. Vine cu nişte manifestări cutanate care sunt înalt sugestive pentru diabetastăzi, 21:05Social
Trump spune că va cere Europei să ramburseze ajutorul acordat de SUA Ucrainei, în timp ce Bessent dă vina pe atacurile Kievului pentru creşterea preţurilor la combustibilastăzi, 19:59Externe