Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Leumi Bank Romania de către First Bank Economic 24 iun 2019
IKEA Pallady, cel mai mare magazin din Sud Estul Europei, a fost inaugurat oficial, în urma unei investiţii de aprope 90 milioane euro Economic 24 iun 2019
Electrica a câştigat în primă instanţă litigiul contra SAPE, într-un dosar cu o miză de 800 milioane euro Economic 21 iun 2019
Proprietarul touroperatorului Paralela 45, Alin Burcea, a inaugurat un proiect rezidenţial la Snagov, investiţie de 7 milioane euro Economic 21 iun 2019
Patronii hotelurilor şi restaurantelor de pe litoral ameninţă cu grevă fiscală. Ei refuză să mai plătească taxele locale dacă, până luni, primăriile nu strâng toţi câinii vagabonzi din staţiuni Economic 21 iun 2019
Topoloveni devine marcă înregistrată la OSIM. Compania anunţă lansarea unui nou produs Economic 21 iun 2019
Trei oferte au fost depuse pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru drumul expres Craiova – Târgu Jiu Economic 20 iun 2019
UPDATE - Hotelul din Saturn unde zeci de persoane au acuzat stări de rău, amendat de Protecţia Consumatorilor cu 100.000 de lei / Blocul alimentar, închis temporar / Peste 500 de kilograme de alimente, retrase de la consum/ Anunţul ANSVSA - FOTO, VIDEOieri, 09:28
UPDATE - Scandal la Cameră - PNL şi USR anunţă că vor boicota miercuri toate activităţile de la Camera Deputaţilor, după pierderea a două posturi din Biroul Permanent /PSD: S-a stabilit o altă rotaţie faţă de ce a fost stabilit în urmă cu un an şi cevaieri, 10:21
Constanţa: Şeful Secţiei Chirurgie de la Spitalul Militar şi un alt medic de la aceeaşi unitate, anchetaţi pentru luare de mită în formă continuată / Ei sunt acuzaţi că au primit bani sau diverse bunuri de la pacienţi pentru consultaţii sau intervenţii chieri, 14:51
Magnatul Yorgen Fenech, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Malta, a fost achitat în cazul uciderii jurnalistei de investigaţie Daphne Caruana Galizia în 2017ieri, 21:14
Spotmedia.roFemeia care a dezvăluit legăturile unui agent special FBI cu un oligarh rus a fost găsită moartă
De la burnout la „vreau să demonstrez că pot”: cine sunt oamenii care au ales 10 zile de stres bun pe Via Transilvanica, în studiul MedLife
Reţele Electrice România a lansat o licitaţie de peste 156 de milioane de lei pentru autovehicule cu platformă de lucru la înălţime
Când baia devine o declaraţie de stil. Iată cum asociezi culorile şi texturile pentru un interior sofisticat
Magnatul Yorgen Fenech, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Malta, a fost achitat în cazul uciderii jurnalistei de investigaţie Daphne Caruana Galizia în 2017ieri, 21:14
Pentagonul a publicat ghiduri clinice privind screeningul nivelului de testosteron al trupelor, care vor intra în vigoare imediatastăzi, 06:41
Dr. Octav Ginghină: Mai rău decât să descoperi că ai ceva este să nu descoperi că ai ceva. Celulele canceroase au nevoie de un mediu şi ca să aibă acel mediu cel mai bine este să le neglijeziieri, 23:38
Sorana Cîrstea a învins-o pe Diane Parry şi este în turul al treilea la US Open / Următoarea adversară, Paoliniieri, 20:00
Premierul canadian Mark Carney are un sfat pentru Donald Trump: „Nu mai încerca să faci pe durul”ieri, 18:58
Echipa italiană Genoa, patronată de Dan Şucu, i-a achiziţionat pe Stephan El Shaarawy şi Robinho Juniorastăzi, 08:12Sport
Regizorul George Lucas a dezvăluit o galaxie de opere de artă în noul său muzeu din Los Angeles/ VIDEOastăzi, 08:07Cultură-Media
Tesla pregăteşte lansarea Cybercab în Austin, dar persistă întrebările privind siguranţa şi aprobările autorităţilorastăzi, 08:05Economic
Acordul de 18 miliarde de dolari al Meta ar putea deschide calea pentru un val de noi produse AIastăzi, 07:28Economic
Statele Unite au scufundat o navă suspectată de implicare în traficul de droguri în Ecuadorastăzi, 07:01Externe
Absolvent de Medicină: Medicii sunt şomeri după ce termină Rezidenţiatul. Toată lumea e conştientă că nu o să fie loc pentru toţi. După 6 ani de facultate şi încă câţiva de Rezidenţiat, foarte mulţi ne gândim să plecămastăzi, 07:00Edu News
Chevron investeşte 7 miliarde de dolari în Venezuela şi vrea să-şi dubleze producţia de petrolastăzi, 06:46Economic
Pentagonul a publicat ghiduri clinice privind screeningul nivelului de testosteron al trupelor, care vor intra în vigoare imediatastăzi, 06:41Externe