Clubul Bayern Munchen a anunţat, miercuri, prelungirea contractului jucătorului Kingsley Coman, noua înţelegere fiind valabilă până în vara anului 2027.
LPF a anunţat programul etapei a XXIII-a a Ligii 1 Casa Pariurilor, iar derbiul Dinamo - FCSB a fost programat la 30 ianuarie, de la ora 20.00.
WTA a dat publicităţii, miercuri, un comunicat, în care arată că jucătoarei cehe Renata Voracova i-a fost anulată nedrept viza de intrare în Australia,...
CS Universitatea Craiova a anunţat că va disputa un meci amical cu FC Botoşani, în cantonamentul din Turcia, în locul partidei de pregătire cu formaţia...
Portarul echipei AC Milan Ciprian Tătăruşanu s-a vindecat de Covid-19, potrivit clubului său.
Irina Bara, locul 136 WTA şi cap de serie numărul 18, s-a calificat, miercuri, în ultimul tur preliminar al Australian Open, primul grand slam din 2022.
Jaqueline Cristian, locul 73 WTA, a fost eliminată în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 500 de la Sydney.
Antrenorul Sergio Gonzalez a fost numit la conducerea tehnică a echipei Cadiz, la care evoluează şi atacantul Florin Andone.
Decizia autorităţilor australiene privind o posibilă nouă anulare a vizei de intrare în ţară a tenismenului Novak Djokovici se amână, după ce avocaţii...
Elena Gabriela-Ruse, locul 82 WTA, venită din calificări, a fost eliminată, miercuri, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 500 de la Sydney.