Ministerul Finanţelor lansează, luni, o nouă ediţie a Programului TEZAUR, care se desfăşoară în perioada 5 octombrie – 6 noiembrie, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 6,50%, 7% şi 7,50%. Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat sunt neimpozabile, iar dobânda este anuală şi se plăteşte la datele de plată prevăzute în prospectul de emisiune.
„În perioada 5 octombrie 2026 – 6 noiembrie 2026, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 6,50%, 7% şi, respectiv 7,50%. Veniturile obţinute sunt neimpozabile. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt emise în formă dematerializată”, arată Ministerul Finanţelor într-un comunicat de presă.
Titlurile de stat pot fi cumpărate între 5 octombrie 2026 – 4 noiembrie 2026, prin platforma Ghişeul.ro, între 5 octombrie 2026 – 5 noiembrie 2026 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului. Instituţia precizează că operaţiunile care pot fi realizate online sunt următoarele: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online trebuie accesate Ghid Tezaur online şi Tezaur online.
De asemenea, titlurile pot fi cumpărate între 5 octombrie 2026 – 6 noiembrie 2026 de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului, iar între 5 octombrie 2026 – 5 noiembrie 2026 în mediul urban şi 5 octombrie 2026 – 4 noiembrie 2026 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A.
Avantajele Programul TEZAUR
Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală şi se plăteşte la datele de plată prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans.
Ministerul Finanţelor arată că, în plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.
Începând cu luna martie 2025, Ministerul Finanţelor a lansat prima ediţie în care cetăţenii români care au cont pe platforma Ghişeul.ro şi deţin un card de debit au avut posibilitatea de a achiziţiona online titluri de stat, la doar un click distanţă.
