Statele Unite vor sprijini sistemul de electricitate al Ucrainei cu un ajutor în valoare de 53 de milioane de dolari Externe 29 nov 2022
Rusia susţine că ”nu a avut de ales” decât să amâne negocierile cu SUA pentru controlul armelor nucleare, afirmă adjunctul ministrului rus de Externe Serghei Riabkov Externe 29 nov 2022
O femeie din Texas a fost găsită de familie la 51 de ani după ce fusese răpită de dădaca ei Externe 28 nov 2022
Oraşul ucrainean Nikolaiev a rămas din nou fără apă potabilă în urma unui atac rusesc Externe 28 nov 2022
Olena Zelenska declară că violenţa şi crimele sexuale fac parte din ”arsenalul” rus pentru umilirea ucrainenilor Externe 28 nov 2022
Cel mai mare vulcan activ din lume, Mauna Loa din Hawaii, a început să erupă după aproape patru decenii Externe 28 nov 2022
Rusia tergiversează negocierile privind controlul armelor nucleare cu SUA, acuză Departamentul de Stat Externe 28 nov 2022
Variola maimuţei va fi redenumită mpox pentru a evita driscriminarea şi stigmatizarea, anunţă Organizaţia Mondială a Sănătăţii Externe 28 nov 2022
Înainte de a veni la Bucureşti, la reuniunea NATO, şapte miniştri de externe s-au dus la Kiev ca să-şi arate sprijinul faţă de Ucraina Externe 28 nov 2022
Hong Kong: Un cardinal în vârstă de 90 de ani şi cinci activişti pro-democraţie au fost amendaţi pentru înfiinţarea unui fond menit să ajute protestatarii pro-democraţie arestaţi Externe 25 nov 2022
UPDATE - O dronă de tip Shahed s-a prăbuşit în raionul Căuşeni din Republica Moldova. Avea 50 de kg de explozibil. O casă a fost evacuatăieri, 09:00
Bolojan: Dacă nu se va ajunge la o soluţie, cred că alegerile anticipate pot fi luate la modul serios în calculieri, 21:51
Grindeanu: Preşedintele a încercat să vadă dacă s-au schimbat poziţiile, dacă există nuanţe. Astăzi poate că a fost o tonalitate mai jos, dar nu s-a degajat o soluţie/ Le-am transmis celor de la PNL şi USR că PSD e în opoziţie/ Ce spune Siegfried Mureşanieri, 12:18
Cod galben de furtuni în mai multe zone ale ţării, luni după-amiază – Meteorologii anunţă averse torenţiale, descărcări electrice, rafale de vânt şi grindinăieri, 10:04
Profit.roEXCLUSIV Oportunitate pe piață. Clădirea fostei universități private Alma Mater, la vânzare. S-ar putea transforma în hotel sau bloc cu apartamente
Spotmedia.roMisterul istoric din spatele poveștii „Moana”: De ce au pornit polinezienii spre est după 1.700 de ani de izolare
Dr. Cristian Viişoreanu, fondatorul Institutului Sânului, a fost acreditat ca Master Surgeon in Breast Treatment
Ai nevoie de bani rapid? Iată 5 recomandări pe care să le ai în vedere când vrei să accesezi un credit online pentru situaţii limită!
Ministrul interimar al Apărării: S-a înaintat în proiectul privind producţia de drone în comun cu Ucraina/ 15 firme, interesate/ Ideal pentru România este ca producţia să se facă în curtea Ministerului Apărăriiastăzi, 00:31
Grindeanu: De la moţiune încoace, singura politică publică a acestui rest de coaliţie este înjurătura la adresa PSD-ului/ Ne vom bate pe tot terenul cu hashtagii ăştia, oriunde este nevoie, pentru că pare că este o pestă care a cuprins Româniaieri, 21:45
Anchetă internă în Poliţia Prahova, după ce un angajat al instituţiei a fost acuzat că a furat bani din casa unei persoane şi că şi-a amanetat laptopul de serviciu pentru a juca jocuri de norocieri, 21:24
Preşedintele USR: PSD e în opoziţie de când a murit Iliescu/ Asta e atitudinea lor de un an. Au blocat, au sabotat, au tergiversat, apoi au dat jos Guvernul şi ne acuză pe noi că blocămieri, 23:36
Ucraina încheie un acord cu Franţa privind achiziţionarea a 16 avioane Rafale şi baterii antiaeriene SAMP/T, anunţă Macron la Coaliţia Voluntarilor. Kievul urmează să primească radare şi să producă cu licenţă, în Ucraina, bombe AASM, rachete Aster 30 şi Sieri, 23:14
Parlamentul ungar adoptă un amendament constituţional în vederea îndepărtării de la preşedinţie a lui Tamás Sulyok, catalogat drept o ”marionetă” a lui Viktor Orban de către premierul Peter Magyarieri, 19:48
Eugen Tomac: Preşedintele aşteaptă mai multă deschidere şi flexibilitate din partea partidelor, pentru a genera o majoritate care să învestească un guvern cu puteri depline, pentru a putea ieşi din acest blocaj / Nu a avansat niciun nume de premierieri, 16:13
Secretarul general al ONU Antonio Guterres, ”profund îngrijorat”, avertizează împotriva atacurilor SUA în Iran şi împotriva atacurilor Teheranuluiastăzi, 00:48Externe
Dr. Adrian Marinescu afirmă că evoluţia femeii diagnosticate cu legioneloză este una favorabilăastăzi, 00:40Social
Radu Miruţă, despre navele fantomă din flota Rusiei: Acele nave au intrat pe lista sancţiunilor internaţionale la un an, un an şi jumătate după ce fuseseră în porturile româneştiastăzi, 00:35Politic Intern
Ministrul interimar al Apărării: S-a înaintat în proiectul privind producţia de drone în comun cu Ucraina/ 15 firme, interesate/ Ideal pentru România este ca producţia să se facă în curtea Ministerului Apărăriiastăzi, 00:31Economic
Bolojan: Am avut în 2024 şi în 2025 un vot antisistem puternic pentru că am adunat toate partidele într-o coaliţie. Dacă am mai încerca încă o dată să facem acest lucru, cu siguranţă în 2028 am vedea un vot şi mai puternicastăzi, 00:25Politic Intern
Ilie Bolojan: Legea salarizării, imperfectă cum este, corectează parţial dezechilibreastăzi, 00:20Politic Intern
Grindeanu: Am fost adversar politic, nu am fost niciodată în aceeaşi tabără, nu suntem nici acum în aceeaşi tabără, dar nu pot să văd motive constituţionale care să stea în picioare pentru suspendarea preşedinteluiastăzi, 00:12Politic Intern
Ilie Bolojan: Ţara noastră merită o abordare raţională, ceea ce înseamnă votarea acestor proiecte de legi PNRR, pentru că nu sunt ale unui premier, nu sunt ale unui partid politicastăzi, 00:08Politic Intern
Grindeanu: Eu nu am nimic cu AUR, nu am nimic cu votanţii, nu am nimic cu partidul, ca să fiu foarte clar, eu nu cred ceea ce spune Simionastăzi, 00:00Politic Intern