Miniştrii de Externe din Estonia, Finlanda, Islanda, Letonia, Lituania, Norvegia şi Suedia - care marţi sunt aşteptaţi la Bucureşti, pentru a participa la reuniunea NATO - se află luni la Kiev pentru a-şi arăta sprijinul oferit Ucrainei, relatează „The Guardian”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Gabrielius Landsbergis, ministrul lituanian de Externe, a scris pe contul de Twitter că ia parte la această vizită şi a promis că Ucraina va câştiga în pofida ”brutalităţii barbare” a Rusiei.

Ministrul finlandez de Externe Pekka Haavisto a scris pe Twitter că războiul nu este o realitate cu care să ne obişnuim şi şi-a exprimat admiraţia pentru ”curajul şi hotărârea” ucrainenilor în ”a-şi apăra independenţa”.

De asemenea, Anniken Huitfeldt, şefa diplomaţiei norvegiene, a publicat fotografii cu vizita în capitala ucraineană Kiev şi a spus că ţara sa este solidară Ucrainei.

Toţi aceşti oficiali vor veni marţi la Bucureşti pentru a participa la reuniunea NATO a miniştrilor de externe, care se va concentra pe securitatea în regiune şi pe ajutorul acordat Ucrainei de Alianţă. Suedia şi Finlanda, care încă nu sunt state membre cu drepturi depline, aşteptând încă ratificarea candidaturii lor din partea Turciei şi Ungariei, sunt invitate la reuniune în calitate de state invitate să adere la NATO. Ele au primit invitaţia formală de a adera la Alianţă în iulie, la summitul NATO de la Madrid.

La reuniunea minilştrilor de externe din NATO pe care o va găzdui Bucureştiul - a doua cea mai importantă reuniune a Alianţei găzduită de România după summitul NATO din 2008 - sunt invitaţi şi miniştrii de externe din Republica Moldova, Ucraina, Georgia şi Bosnia şi Herţegovina, state partenere ale Alianţei.

Reuniunea de la Bucureşti a şefilor diplomaţiilor din NATO este prima întâlnire în acest format după Summitul de la Madrid din vară, fiind relevantă în evaluarea procesului de punere în practică a deciziilor acestuia. Şi cum este primul eveniment de nivel înalt al NATO desfăşurat într-un stat de pe Flancul Estic, aflat în prima linie de apărare a Alianţei după agresiunea armată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, reuniunea indică în mod simbolic importanţa strategică a Mării Negre pentru NATO şi pentru securitatea euroatlantică.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.