Federica Mogherini, Înaltul reprezentant al Uniunii pentru Afaceri externe şi politică de securitate şi vicepreşedintele al Comisiei Europene, va face o vizită de lucru în România, în 7 octombrie, potrivit unui document înregistrat la Biroul permanent al Senatului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit documentului transmis Biroului permanent de Comisia pentru afeceri europene, Reprezentanţa Comisiei Europene a informat că Înaltul reprezentant al Uniunii pentru Afaceri externe şi politică de securitate şi vicepreşedintele al Comisiei Europene, Federica Mogherini, va efectua o vizită de lucru în România, în data de 7 octombrie. 

”Cu această ocazie, doamna Federica Mogherini şi-a exprimat dorinţa de a avea o întrevedere cu comisiile parlamentare reunite pentru afeceri europene şi politică externă din Camera Deputaţilor şi Senat”, se mai menţionează în documentul înregistrat la Biroul permanent al Senatului. 

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.