Acţiunile producătorilor de semiconductori au scăzut marţi la nivel mondial, pe fondul tensiunilor sporite dintre SUA şi China legate de vizita în Taiwan a...
Preţurile petrolului au avut joi o evoluţie mixtă, după ce au fluctuat între creştere şi scădere, investitorii fiind preocupaţi de aprovizionare şi...
Liderul PNL, Florin Cîţu, a declarat, miercuri, că nu este nicio ruptură între el şi premierul Nicolae Ciucă şi a precizat că acesta are susţinerea PNL,...
Statele Unite consideră "profund îngrijorătoare" poziţia "de aliniere a Chinei cu Rusia" în faţa războiului din Ucraina, a precizat luni un înalt...
Cântăreaţa americană Madonna şi-a exprimat susţinerea pentru Ucraina, care face faţă invaziei ruse, într-un videoclip în care aminteşte de al Doilea...
Alina Pash a câştigat concursul care desemnează în fiecare an reprezentantul ucrainean la Eurovision. Însă ca urmare a unei polemici în jurul unei...
Rubla s-a depreciat luni cu peste 2%, depăşind 79 de unităţi faţă de dolar, în timp ce acţiunile au scăzut la cel mai redus nivel din peste un an, după...
Preţurile petrolului au scăzut joi cu aproximativ 2%, pe fondul intrării în fază finală a discuţiilor pentru reluarea acordului nuclear cu Iranul, care ar...
Preţurile petrolului au crescut miercuri cu peste 2%, reluându-şi traiectoria ascendentă, în timp ce investitorii cântăresc declaraţiile contradictorii cu...
China a acuzat Statele Unite că „au jucat cartea cu ameninţarea războiului şi creează tensiuni”, deoarece preşedintele american Joe Biden a avertizat...
Preţurile petrolului au crescut luni la cele mai ridicate niveluri din ultimii şapte ani, în condiţiile în care s-au amplificat temerile că Rusia ar putea...
Indicele paneuropean Stoxx 600 a încheiat tranzacţiile de luni în scădere cu 1,8%, iar componenta sa bancară a coborât cel mai mult, cu 3,2%, pe fondul...
Canada a decis „relocarea temporară” în Europa a unei părţi din personalul militar ce staţionează în Ucraina, din cauza situaţiei din regiune, a...
Cancelarul german Olaf Scholz este aşteptat, luni, la Kiev pentru a continua eforturile diplomatice în vederea dezamorsării ameninţării „critice” a...
Banca Centrală Europeană (BCE) a cerut băncilor din zona euro să îşi îmbunătăţească protecţia cibernetică, declarând că problema ar trebui să fie...
Spania va trimite patru avioane de luptă şi 130 de militari în Bulgaria, în această săptămână, pentru sarcini de poliţie aeriană, pe fondul tensiunilor...
Primele trupe americane, care să-i sprijine pe aliaţii NATO din Europa de Est pe fondul unei consolidări militare ruseşti la graniţa cu Ucraina, au sosit,...
Preşedintele francez Emmanuel Macron va merge luni la Moscova, iar marţi la Kiev, a indicat vineri Palatul Élysée pentru AFP.
Un schimb de mesaje are loc, joi seară, pe grupurile interne din USR între Dan Barna şi Dacian Cioloş, după ce acesta din urmă şi-a prezentat proiectul de...
Preşedintele USR, Dacian Cioloş, nemulţumit că nu se poate impune în partid pentru că nu are majoritate în forurile de conducere, a propus, în şedinţa...
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan îl va vizita, joi, pe omologul său Volodimir Zelenski în Ucraina, după ce a prezentat Turcia ca mediator pentru a...
Preţurile globale ale cărbunelui au crescut aproape de niveluri record, deoarece criza din Ucraina măreşte aşteptările că europenii vor începe să...
Dolarul a urcat luni la maximul ultimelor două săptămâni, susţinut de tensiunile dintre Rusia şi Occident legate de Ucraina şi perspectiva majorării...
Uniunea Europeană discută cu partenerii săi despre o posibilă creştere a livrărilor gaze către blocul comunitar, a declarat comisarul pentru Energie, Kadri...
Înalţi oficiali guvernamentali germani şi ruşi au convenit să aibă o întâlnire personală rară, luna viitoare, în efortul de a atenua tensiunile...