Rusia interzice publicaţia anglofonă şi rusă The Moscow Times
Publicaţia rusă The Moscow Times - lansată în 1992, la puţin timp după prăbuşirea fostei URSS, un ziar publicat în engleză şi rusă - a fost clasată...
Publicaţia rusă The Moscow Times - lansată în 1992, la puţin timp după prăbuşirea fostei URSS, un ziar publicat în engleză şi rusă - a fost clasată...
Los Angeles Times a anunţat că intenţionează să concedieze cel puţin 115 angajaţi - peste 20% din redacţie - începând de marţi, una dintre cele mai...
Redacţia VICE România se închide, a anuţat Costin Velicu, managing director, care a precizat că motivele n-au depins de jurnalişti şi de rezultatele...
CEO Ringier România, Dan Puica, a transmis redacţiei Libertatea, miercuri, prin intermediul lui Dan Duca, redactor-şef, că „20% dintre jurnalişti vor fi...
Cătălin Ţepelin (44 de ani), redactor-şef al Gazetei Sporturilor, a părăsit marţi redacţia, după o decizie a patronilor elveţieni ai Ringier, a anunţat...
Aproximativ 100 de salariaţi ai Euronews, aflaţi în grevă, s-au adunat joi, la Lyon, în faţa sediului televiziunii paneuropene, pentru a-şi manifesta...
În total, 16 agenţii de presă europene au decis să se asocieze pentru a crea, cu ajutorul financiar al Uniunii Europene (UE), o ”sală de redacţie...
O redacţie pentru jurnaliştii agenţiilor de presă din Uniunea Europeană este aşteptat să fie deschisă la Bruxelles anul viitor şi reprezintă un proiect...
Bloomberg News a început joi să îşi anunţe mai mulţi angajaţi că va încheia contractele de muncă, potrivit unor surse citate de Variety, iar între...
Prestigiosul cotidian american The Washington Post a anunţat luni o extindere inedită a redacţiei sale prin crearea de filiale în Europa şi în Asia, echipa...
Trei editori ai site-ului de ştiri Index.hu, unul dintre cele mai importante din ţara vecină, şi aproximativ 70 de jurnalişti au demisionat vineri din cauza...
Cotidianul britanic The Guardian a anunţat miercuri că va reduce până la 180 de locuri de muncă, între care 70 de posturi de jurnalişti, din cauza...
Întreaga echipă editorială a reputatei reviste Cahiers du Cinéma a demisionat în semn de protest faţă de noua conducere.
Searchlight Pictures a lansat primul trailer al filmului lui Wes Anderson, "The French Dispatch". Comedia dramatică urmăreşte un grup de jurnalişti la...
Premierul Mihai Tudose a afirmat luni, întrebat dacă Bogdan Stan i-a explicat care a fost scopul controalelor în două redacţii, că nu discută astfel de...