Trei editori ai site-ului de ştiri Index.hu, unul dintre cele mai importante din ţara vecină, şi aproximativ 70 de jurnalişti au demisionat vineri din cauza înlăturării din funcţie a redactorului-şef, pe care ei o consideră „o încercare făţişă de exercitare a presiunii” asupra entităţii media, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Jurnaliştii, care reprezintă aproximativ două treimi din redacţie, au transmis într-un comunicat publicat pe Index.hu că au decis să renunţe după ce preşedintele consiliul director le-a respins cererea de a-l repune în funcţie pe Szabolcs Dull.

Concedierea lui a alimentat îngrijorarea, în rândul jurnaliştilor unguri, că guvernul naţionalist al lui Viktor Orban îşi intensifică ceea ce ei numesc atacul la adresa libertăţii presei.

„Spunem de mai mulţi ani că nu ar trebui să existe nicio implicare din exterior în conţinutul publicat pe Index, în structura sau alcătuirea lui”, au spus jurnaliştii. „Demiterea lui este clar un amestec în componenţa editorială şi nu putem privi asta altfel decât ca pe o încercare de a exercita presiune”.

Ministrul de Externe, Peter Szijjarto, a declarat joi la o conferinţă susţinută în Portugalia că guvernul din care face parte se confruntă cu „acuzaţii false” referitoare la libertatea presei.

„Cum ar putea Statul să intervină în deciziile unei entităţi media care este privată?”, a spus el, întrebat despre Dull.

Index, care în urmă cu aproximativ o lună şi-a setat aşa-numitul „barometru de independenţă” la „ameninţat”, pentru a semnala încercări din exterior de a influenţa conţinutul editorial, este, de departe, cea mai mare organizaţie media critică la adresa guvernului ungar.

Miercuri, Laszlo Bodolai, şeful fundaţiei care deţine site-ul, a spus că Dull nu a putut controla tensiunile interne care au crescut în ultima perioadă pe fondul încercărilor de influenţare a redacţiei percepute.

Bodolai a spus că asta a dus la derută şi la o scădere a veniturilor din publicitate. El a adăugat că independenţa politică a Index nu este în pericol.

Dull crede că a fost înlăturat din funcţie din cauza editorialelor pe care le-a scris pe Index.hu legat de încercările de influenţare şi din cauza avertismentului pe care l-a făcut cu privire la indicatorul de independenţă a Index, publicat începând cu 2018.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.