Katherine Johnson, matematician NASA şi personaj principal în filmul „Hidden Figures”, a murit luni la vârsta de 101 ani, potrivit NBC.
Fumul de la incendiile din Australia este de aşteptat să facă cel puţin "un tur complet" în jurul lumii şi să revină deasupra ţării, au avertizat...
Un licean american, Wolf Cukier, în vârstă de 17 ani, va avea ce să le povestească colegilor săi după ce se va întoarce dintr-un stagiu la NASA, unde a...
Sonda Parker a NASA, care a ajuns acum cel mai aproape de Soare, a început să transmită primele date despre câmpul magnetic şi vântul solar, care vor...
Astronauţii vor beneficia, peste 5 ani, când vor ajunge din nou pe Lună, de costume spaţiale care le vor permite să se mişte şi să-şi îndeplinească...
Noul telescop este urcat cu un imens balon cu heliu şi readus la sol cu paraşuta.
Jeff Bezos, fondatorul companiilor Amazon şi Blue Origin, a anunţat formarea unei „echipe naţionale” care va construi un modul ce va duce astronauţii pe...
Christina Koch şi Jessica Meir întreprind, vineri, o ieşire în spaţiu de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), aceasta fiind prima activitate...
Noua capsulă pentru astronauţi Crew Dragon a SpaceX va fi gata pentru primul zbor cu echipaj uman în primul trimestru al anului 2020, dacă ”totul va decurge...
Cele două agenţii spaţiale încearcă să dezvolte împreună o tehnică de deviere a asteroizilor care ar putea într-o zi salva Pământul de la un impact...
Un al doilea obiect originar din spaţiul interstelar a fost descoperit în sistemul nostru solar şi botezat 2I/Borisov, informează CNN.
Actorul Brad Pitt, care interpretează rolul unui astronaut în filmul "Ad Astra", s-a aflat în duplex de la sediul NASA din Washington cu astronautul american...
NASA a deschis o anchetă pentru ceea ce ar putea fi prima infracţiune comisă în spaţiu, a anunţat, sâmbătă, New York Times, relatează AFP.
NASA a denumit un fragment de rocă de pe Marte în onoarea trupei britanice The Rolling Stones, scrie NME, iar membrii grupului consideră această „onoare”...
Oamenii de ştiinţă sunt gata să înceapă construirea sondei spaţiale care va explora satelitul Europa al planetei Jupiter, considerată ţinta principală...
Primul director de zboruri de la NASA, Chris Kraft, care a avut un rol esenţial pentru Statele Unite în cursa spaţială, a murit, luni, la vârsta de 95 de...
NASA a confirmat joi că a hotărât să trimită un robot care seamănă cu un quadricopter pe cel mai mare satelit al planetei Saturn, Titan.
Un tribunal truc a ridicat marţi măsura arestului la domiciliu la care era supus un angajat al Consulatului Statelor Unite la Istanbul, judecat cu privire la...
NASA vrea să facă bani începând din 2020, la 20 de ani după Rusia, de pe urma găzduirii unor turişti în spaţiu şi a unor companii pe Staţia Spaţială...
Astronautul Michael Lopez-Alegria, care a petrecut 215 zile la bordul ISS în 2007, record doborât zece ani mai târziu, şi cineastul Tom Jennings se numără...
Turcia a eliberat un om de ştiinţă american de la NASA, a cărui detenţie contribuia la degradarea relaţiilor între Ankara şi Washington, însă cele două...
Administraţia Trump a cerut Congresului să crească cheltuielile de anul viitor ale NASA cu 1,6 miliarde de dolari, ca ”avans” pentru pregătirile de...
NASA a trimis pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) un dispozitiv care va măsura dioxidul de carbon din atmosferă, scrie BBC.
Falsificarea rezultatelor unor teste de către un producător de metale a provocat pierderi de peste 700 de milioane de dolari şi eşuarea a două misiuni de...
NASA a dezvăluit primul semnal seismic de pe planeta Marte - o înregistrare istorică, relatează Euronews.