Guvernul a suplimentat, miercuri, fondurile pentru reabilitarea, extinderea şi dotarea cu echipamente medicale a Secţiei de recuperare neuropsihomotorie a...
Un consilier în Ministerul Dezvoltării şi un om de afaceri, trimişi în judecată sub acuzaţiile de trafic şi cumpărare de influenţă, funcţionarul fiind...
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, afirmă că dezvoltarea regională, armonizarea teritorială şi investiţiile care vizează echilibrul social şi economic...
Alte 10 noi construcţii de creşe au primit aprobare prin Programul naţional de construcţie de creşe, derulat din 2021 de Ministerul Dezvoltării, anunţă...
Ministrul dezvoltării, Cseke Attila, anunţă, luni, că, în acest an, 1.101 de autorităţi ale unităţilor administrativ-teritoriale au cerut şi primesc...
Peste 80 de autobuze electrice Granton produse în China vor ajunge în municipiile Alexandria, Brăila, Constanţa, Drobeta-Turnu Severin, Focşani, Lugoj şi...
Negocierile dintre PNL, PSD şi UDMR au ajuns la un impas, vineri, după ce liberalii ar fi cerut Ministerul Dezvoltării, care în prezent este deţinut de cei...
Ministerul Dezvoltării susţine ideea unei politici urbane în care dezvoltarea marilor oraşe să ţină cont nu doar de unitatea administrativ-teritorială în...
Alocări de cel puţin 140 de milioane de lei pentru fiecare judeţ, de 4 milioane pentru fiecare comună şi de 7 milioane de lei pentru fiecare oraş sunt...
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 102.409.533,29 lei, în vederea decontării facturilor pentru 153...
Guvernul a deblocat miercuri, printr-o ordonanţă adoptată la propunerea Ministerului Dezvoltării, problema lipsei arhitecţilor şefi, a anunţat ministrul...
Ministerul Dezvoltării anunţă finalizarea procedurii de achiziţie publică pentru 17 tramvaie destinate transportului public din municipiul Craiova....
Ministrul Dezvoltării Cseke Attila a semnat miercuri 17 noi contracte de finanţare, în valoare de 113.175.217,28 lei, prin Programul Operaţional Regional...
Ministrul Dezvoltării Cseke Attila a semnat, luni, 14 noi contracte de finanţare, în valoare totală de 184.451.831,75 lei, prin Programul Operaţional...
Ministerul Dezvoltării a adoptat noi reglementări privind construirea de creşe. Ministrul Cseke Attila a subliniat că fost nevoie de noi reglementări, pentru...
Ministerul Dezvoltării anunţă că a lansat în dezbatere publică un proiect care ar debloca problema lipsei arhitecţilor-şefi din localităţi....
Ministerul Dezvoltării anunţă că a fost aprobat un apel suplimentar de finanţare dedicat partenerilor din cele 258 de proiecte Interreg Europe afectaţi de...
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, afirmă că bugetul ministerului este de 7,15 miliarde de lei, faţă de 5 miliarde de lei la începutul anului 2020, şi...
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei Cseke Attila a semnat 39 de contracte de finanţare, în valoare totală de 200.964.583,80 lei,...
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attilia, afirmă că este "optimist" în privinţa bugetului de care ministerul pe care îl conduce va beneficia în acest an,...
Ministerul Dezvoltării a semnat marţi trei contracte de finanţare, în valoare totală de peste 2 milioane de euro, în cadrul programelor de cooperare...
Un număr de 14 proiecte care vizează modernizarea şi dotarea unor unităţi de învăţământ, îmbunătăţirea calităţii vieţii şi creşterea...
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, anunţă că decis suspendarea tuturor concursurilor pentru ocuparea posturilor...
Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei anunţă, după o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, formarea unui...
Ministerul Dezvoltării a semnat luni contractul de finanţare pentru consolidarea, reabilitarea şi modernizarea corpului C2 (B), S+P+3E, săli de curs, de la...