Un consilier în Ministerul Dezvoltării şi un om de afaceri, trimişi în judecată sub acuzaţiile de trafic şi cumpărare de influenţă, funcţionarul fiind accuzat că a cerut şi primit spre folosinţă de la omul de afaceri un autoturism de lux, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă diverşi primari pentru a-i atribui proiecte finanţate prin PNDL. De asemenea, ar fi primit şi suma de 50.000 de lei, susţinând că are influenţă asupra unor funcţionari publici din cadrul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) şi ar fi promis că îi va determina pe aceştia să admită o contestaţie formulată de firma la care omul de afaceri era director executiv, ca urmare a excluderii de la o licitaţie la care firma participase, contestaţie care a fost admisă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 ”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaţilor: DINU VIOREL, consilier evaluare - examinare în cadrul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei - Serviciul Corp Control, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă; om de afaceri, pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă”, anunţă vineri DNA.

Conform procurorilor, în perioada septembrie - octombrie 2020, Dinu Viorel ar fi pretins, iar în luna noiembrie 2020 ar fi primit de la omul de afaceri co-inculpat în cauză, un autoturism de lux nou, pentru a fi folosit de o rudă a sa. Autoturismul a fost cumpărat în leasing cu sumă de 58.518,25 euro, fiind ulterior înmatriculat pe o firmă controlată de omul de afaceri.

Folosul ar fi fost primit de Dinu Viorel pentru ca, prin poziţia deţinută în minister, să îşi exercite influenţa pe care lăsa să se înţeleagă că o are asupra unor primari care aveau în derulare proiecte finanţate prin programe PNDL, astfel încât lucrările să fie realizate de firmele conduse în fapt de omul de afaceri.
În plus,el şi-ar fi exercitat influenţa asupra unuia dintre primari pentru ca omul de afaceri să achite avansul şi ratele de leasing pentru autoturismul primit.

”Într-un context diferit, în luna iunie 2021, inculpatul Dinu Viorel, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins şi ulterior ar fi primit suma de 50.000 lei, prin intermediar, de la acelaşi om de afaceri, susţinând că are influenţă asupra unor funcţionari publici din cadrul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) şi ar fi promis că îi va determina pe aceştia să admită o contestaţie formulată de firma la care omul de afaceri era director executiv, ca urmare a excluderii de la o licitaţie la care firma participase, contestaţie care a fost admisă”, precizează DNA.

Au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unor bunuri aparţinând ui Dinu Viorel.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.