Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 35,88 miliarde lei, respectiv 2,06% din PIB faţă de...
Ministra Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse Natalia Intotero a precizat, referitor la cazul un băieţel din judeţul Gorj care ar fi fost vândut...
Angajaţii din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului protestează, vineri, în faţa Ministerului Justiţiei, reclamând discriminarea salarială şi...
Ministerul Energiei anunţă, joi, că sprijină ancheta procurorilor DNA la Complexul Energetic Oltenia şi va pune la dispoziţie toate informaţiile...
Ministerul Energiei a lansat, joi dimineaţă, apelul de proiecte din cadrul Fondului pentru Modernizare în cadrul Programului- cheie nr. 1 – Surse...
Ministerul Sănătăţii admite, la solicitarea lui Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR şi fost ministru al Investiţiilor...
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu a avut, miercuri, o întrevedere, în sistem videoconferinţă, cu Adrian Efros, ministrul Afacerilor Interne din...
Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului (UMP), anunţă lansarea apelului de proiecte Sprijinirea iniţiativelor culturale de accelerare a...
Reprezentanţii Ministerului Finanţelor au transmis, după ce o delegaţie a instituţiei s-a întâlnit, la Washington, cu oficiali ai Băncii Mondiale,...
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi...
Ministerul Culturii a lansat apelul "Case memoriale" care marchează o nouă etapă în conservarea şi promovarea patrimoniului cultural românesc, subliniază...
Ministerul Culturii acordă 1.500.000 de lei pentru completarea colecţiilor de patrimoniu administrate de Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti,...
Ministerul Apărării Naţionale anunţă că vineri trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat în Baza 71...
Oficialii Ministerului Energiei au transmis, miercuri seară, că susţin proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă...
Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a transmis, miercuri, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon, unde s-au făcut...
Accesul liber în pădurile din România şi protejarea arborilor seculari sunt doar două dintre amendamentele USR care, în urma dezbaterilor din Comisiile...
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, afirmă, marţi seară, după promulgarea legii care reformează sistemul de asistenţă socială, că aceasta a fost...
Purtătorul de cuvânt al MAE, Radu Mihail Filip, a declarat luni pentru News.ro că până în prezent misiunile diplomatice şi oficiile consulare române nu au...
Ministerul Educaţiei a lansat, vineri, în consultare publică, Ghidul solicitantului pentru apelul de proiecte ”Granturi pentru unităţile de învăţământ...
Guvernul României a aprobat proiectul de act normativ propus de Ministerul Finanţelor pentru ca unitãţile administrativ-teritoriale (UAT-uri) sã poatã...
Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, anunţă că Guvernul a aprobat reorganizarea instituţiei pe care o conduce, care prevede reducerea funcţiilor de...
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunmţat că, joi, va fi aprobată reorganizarea Ministerului Dezvoltării, iar dej nouă din cele 20 de instituţii centrale ale...
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Alexandru Rogobete, responsabil cu implementarea PNRR în sănătate, a relatat că, atunci când şi-a început...
USR transmite, marţi, că noul Cod Silvic, în forma transmisă de Ministerul Mediului, nu protejează pădurile din România de tăierile ilegale şi duce şi...
Reprezentanţii Ministerului Justiţiei au transmis, referitor la mandatul european de arestare pe numele lui Paul-Philippe de România, că instanţa din Franţa...