Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a anunţat că analizează posibilitatea introducerii unei taxe speciale pentru promovarea turistică pentru...
Programul “Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 42, începe vineri, 1 septembrie, şi se va derula până în 30 septembrie, adresându-se...
Programul “Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 42, se derulează în perioada 1 – 30 septembrie şi se adresează tuturor turiştilor care...
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) cere modificarea structurii autorităţii publice centrale responsabile în domeniul turismului prin...
Programul social “Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 40, începe duminică, dată de la care turiştii se pot caza în hotelurile din...
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) va fi condusă în următorii patru ani de Dragoş Răducan, până în prezent prim-vicepreşedinte...
Doar 121.000 de turişti şi-au petrecut Revelionul 2021/2022 într-o destinaţie din România, cu 32% mai puţin în comparaţie cu Revelionul 2019/2020, şi au...
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi Organizaţia Patronală Mamaia Constanţa (OPMCTA) au anunţat sâmbătă că au depus vineri, la...
Ediţia de toamnă a programului “Litoralul pentru toţi”, care se derulează pe tot parcursul lunii septembrie, începe miercuri. Românii se pot caza în...
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a anunţat joi că lansează ediţia de toamnă a programului “Litoralul pentru toţi”, care se...
Prim-vicepreşedintele executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoş Răducan, a declarat, sâmbătă, pentru News.ro, că este cel...
Românii pot petrece un sejur pe litoralul românesc cu tarife pornind de la 40 de lei pe noapte, prin programul ”Litoralul pentru Toţi”, care se...
Românii pot petrece un sejur pe litoralul românesc cu tarife pornind de la 40 de lei pe noapte, prin programul ”Litoralul pentru Toţi”, care se...
Proprietarii unităţilor de cazare clasificate au pregătit pentru turiştii care şi-au propus să petreacă zilele libere de 1 Mai şi Paşte într-o...
Hotelierii din România au început de acum două săptămâni o campanie de înscriere colectivă a angajaţilor lor pe platforma naţională de programare...
Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismului Românesc (FPTR), a declarat miercuri că industria hotelurilor şi restaurantelor a...
Prim-vicepreşedintele executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoş Răducan, a declarat pentru News.ro că unii hotelieri de pe...
Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Mohammad Murad, a afirmat că în România măsurile luate împotriva pandemiei de...
Patronatele din turism intenţionează să acţioneze Guvernul în instanţă ”pentru subminarea economiei naţionale”, dacă restaurantele din hoteluri nu se...
Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Mohammad Murad, a declarat luni, după întâlnirea cu premierul Ludovic Orban, că sezonul...
Prim-vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FTPR), Nicolae Bucovală, spune că tarifele pe litoral în acest sezon estival nu vor...
Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Mohammad Murad, spune că dacă autorităţile vor decide închiderea unui hotel în cazul...
Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Mohammad Murad, spune că, dacă până în 16 mai Guvernul nu se aşază la masa...
Rata şomajului în hotelurile şi restaurantele din ţară a ajuns deja la 60% şi, în curând, va urca la 90%, iar peste 50.000 de angajaţi de pe litoral se...
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) arată, într-un comunicat, că turismul este prima şi cea mai afectată ramură de activitate economică...