Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) arată, într-un comunicat, că turismul este prima şi cea mai afectată ramură de activitate economică în urma crizei economice provocată de pandemia Covid-19 şi cere suportarea de către Guvern a plăţii şomajului tehnic în cuantum de 75% din salariul brut al angajatului, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut pe ţară, în condiţiile în care Guvernul a decis că nivelul indemnizaţiei va fi minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat plătit din fondul de salarii, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 6/2020 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2020”. Patronatele din turism cer şi prelungirea termenelor tichetelor de vacanţă emise pentru anul 2019 şi emiterea celor aferente lui 2020 exclusiv pe card.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a solicitat astfel ministrului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Daniel Popescu, şi premierului Ludovic Orban aprobarea de urgenţă a măsurilor minimale astfel încât operatorii economici şi salariaţii din turism să evite intrarea în incapacitate de plată în următoarele doua luni, iar salariaţilor să li se asigure venituri pentru un trai decent.

”Aplicarea următoarelor măsuri pot salva parţial activitatea de turism: suportarea de către Guvern a plăţii şomajului tehnic în cuantum de 75% din salariul brut al angajatului, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut pe ţară. Plata să fie efectuată direct angajaţilor de către AJOFM; pentru asigurarea serviciilor de mentenanţă, întreţinere şi conservare a structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare (cod CAEN 5510), pentru  respectarea standardelor impuse de criteriile de clasificare, în vederea redeschiderii  sau pentru a putea fi puse la dispoziţia autorităţilor în situaţii de necesitate în maxim 24 ore -  modificarea contractelor individuale de muncă, în contracte individuale de muncă cu timp parţial, de maxim 4 ore/zi, - cu plata de către angajator a drepturilor salariale cuvenite şi cu suportarea de către Guvern a plăţii şomajului tehnic (suportarea de către Guvern a plăţii şomajului tehnic în cuantum de 75% din salariul brut al angajatului, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut pe ţară, plata să fie efectuată direct angajaţilor de către AJOFM)”, arată FPTR.

Reprezentanţii federaţiei cer ca certificatul pentru stare de urgenţă să fie emis fără birocraţie pentru activităţi din hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare, restaurante, activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente, alte servicii de alimentaţie, baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor şi activităţi ale agenţiilor turistice.

”Să fie emise în baza unei cereri, a Certificatului de înregistrare la ORC şi a certificatului constatator emis de ORC care atesta obiectele de activitate autorizate”, adaugă reprezentanţii FPTR.

Ei cer totodată plata de urgenta (nu la rectificarea bugetară) a concediilor medicale, TVA, sumelor datorate de stat în baza unor contracte sau titluri executorii către societăţile din turism.

De asemenea, patronatele din turism cer prelungirea termenelor tichetelor de vacanţă emise pentru anul 2019 şi emiterea celor aferente anului 2020 exclusiv pe card.

Măsurile sunt solicitate pentru persoanele juridice române şi angajaţii acestora care desfăşoară activităţi în hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare, restaurante, activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente, alte servicii de alimentaţie, baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor şi activităţi ale agenţiilor turistice.

Federaţia Patronatelor din Turismul Romanesc are în componenţă aproximativ 73.500 salariaţi şi gestionează într-o pondere covârşitoare capital românesc. 

La rândul său, Alin Burcea, CEO agenţiei de turism Paralela 45, spune că Guvernul ar fi trebuit să se împrumute masiv pentru a susţine firmele româneşti, estimând că în circa două luni 1 milion de oameni vor fi în şomaj.

”Dacă ne referim doar la ceea ce s-a anunţat astăzi (nu am văzut înca OUG), adică la susţinerea taxelor pe salarii, personal, consider că Guvernul nu a făcut absolut nimic. Atenţie! Statul nu susţine nicio sumă netă pentru salariaţi, doar impozitele. Din păcate, modul în care este comunicat acest lucru este făcut în aşa fel încât să facă oamenii să creadă că statul susţine ceva din aceste salarii. Ei bine, statul nu susţine nimic, doar impozitul pe salarii”, spune Alin Burcea.

El consideră că oamenii de afaceri sunt ”lăsaţi în voia sorţii”.

”În rest, niciun cuvânt despre taxele şi impozitele care trebuie achitate către ANAF, aşa cum au propus mai multe asociaţii patronale. Punctul meu de vedere este foarte clar: suntem lăsaţi în voia sorţii. Guvernul ar fi trebuit să se împrumute masiv pentru a susţine firmele româneşti, poate şi ar trebui să o facă. De asemenea, nicio vorbă referitor la creditele firmelor şi la amânarea plăţii acestora, cum a făcut, de exemplu, Ungaria. După părerea mea, în circa două luni 1 milion de oameni vor fi în şomaj”, spune Burcea.

uvernul a aprobat Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. Actul normativ reglementează, printre altele, condiţiile pentru intrarea în şomaj tehnic, continuarea plăţii unor beneficii sociale, prelungirea în mod automat a unor documente, precum şi posibilitatea transmiterii online a actelor necesare pentru obţinerea unor beneficii. Guvernul a stabilit că în timpul stării de urgenţă, pentru perioada suspendării contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, în cazul întreruperii temporare a activităţii, indemnizaţia de care beneficiază salariaţii să fie suportată din bugetul asigurărilor pentru şomaj. Nivelul indemnizaţiei va fi de minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat plătit din fondul de salarii, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 6/2020 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2020”, anunţă Ministerul Muncii.

De aceste prevederi urmează să beneficieze salariaţii angajatorilor care îndeplinesc una din următoarele condiţii:

-  întrerup activitatea total sau parţial în baza deciziilor emise de autorităţile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgenţă decretate şi deţin Certificatul de situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, prevăzut la art. 12 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020. Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri eliberează certificatul de situaţii de urgenţă conform metodologiei aprobată prin ordin.

- reduc activitatea ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19 şi nu au capacitatea financiară de a achita plata tuturor salariilor angajaţilor lor. Angajatorii pot beneficia de plata indemnizaţiei prevăzută pentru cel mult 75% dintre angajaţii care au contracte individuale de muncă active la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.

”Decontarea sumelor plătite cu titlu de indemnizaţie, din bugetul asigurărilor pentru şomaj se face în cel mult 30 de zile de la depunerea documentelor, iar aceste sume se reîntregesc din fonduri externe nerambursabile prin Ministerul Fondurilor Europene, în limita sumelor alocate pentru această intervenţie şi în conformitate cu prevederile şi regulile de eligibilitate ale Programului Operaţional Capital Uman”, precizează ministerul.

Ministerul Finanţelor Publice a anunţat joi că va implementa un program multianual de sprijinire a IMM-urilor pentru diminuarea efectelor răspândirii virusului Covid – 19, prin garantarea unor credite, subvenţionarea dobânzilor pentru aceste finanţări, facilităţi pentru societăţile care întâmpină dificultăţi financiare, prorogarea termenelor de depunere a cererilor de restructurare a obligaţiilor bugetare şi a termenelor de plată a impozitelor locale datorate de populaţie. De asemenea, Fiscul va suspenda popririle pentru populaţie, iar IMM-urile care obţin certificat de situaţie de urgenţă vor putea amâna plata utilităţilor şi a chiriilor.

Pentru microîntreprinderi sau întreprinderi mici, statul va acorda garanţii pentru credite/linii de credit pentru finanţarea capitalului de lucru, exclusive dobânzile, comisioanele şi speze bancare aferente creditului garantat de stat în procent de maximum 90%. Valoarea maximă a finanţărilor va fi de 500.000 lei pentru microîntreprinderi şi de 1 milion de lei pentru întreprinderile mici.

Ministerul Finanţelor Publice va subvenţiona 100% din dobânzile pentru creditele ce urmează a fi garantate, atât pentru microîntreprinderi, cât şi pentru întreprinderi mici şi mijlocii.

Mai mult, Guvernul a decis să se suspende sau să nu înceapă măsurile de executare silită prin poprire a persoanelor fizice, cu excepţia executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.