Cât de accesibile mai sunt fondurile europene?
Multe dintre obiectivele relansării şi dezvoltării economice în anul 2021 se bazează pe speranţa accesării a fondurilor europene într-un ritm mai...
Multe dintre obiectivele relansării şi dezvoltării economice în anul 2021 se bazează pe speranţa accesării a fondurilor europene într-un ritm mai...
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene lansează în consultare publică Ghidul solicitantului pentru spitale, prin care acestea pot primi fonduri UE...
Bugetul Măsurii 3 ”Granturi pentru investiţii acordate IMM”, destinat companiilor afectate de perioada pandemiei, ar trebui suplimentat cu cel puţin 500...
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Marius Budăi a afirmat că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă rămâne o „fata morgană”, pentru că...
Consultările pentru actualizarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) continuă marţi, având ca teme dezvoltarea localităţilor urbane,...
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a anunţat, joi, că a semnat ordinul pentru eliminarea ştampilei de pe documentele necesare...
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a anunţat că a lansat joi consultările între ministere, în plan tehnic, pe grupuri de lucru pe...
Raluca Turcan a declarat că i-a asigurat pe reprezentanţii CNSRL Frăţia cu privire la acordarea stimulentului de risc pentru personalul din domeniul...
România va avea la dispoziţie un buget total de 100 miliarde euro în exerciţiul de finanţare europeană 2021-2027, de trei ori mai mult decât în perioada...
Ministrul Economiei, antreprenoriatului şi turismului, Claudiu Năsui, atrage atenţia asupra unui risc de fraudă cu fonduri europene, precizând că hackeri au...
O firmă din Panciu şi reprezentantul acestuia au fost trimişi în judecată de cătr procurorii DNA pentru fraudă cu fonduri europene, prejudiciul fiind...
Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, afirmă că salariile mari din Ministerul Fondurilor Europene (MFE) au atras şi „oameni cu pile”, iar ceea ar...
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, a discutat joi cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, despre situaţia bugetară a României, astfel...
Raluca Turcan a vizitat mar'i Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, instituţie aflată în subordinea Casei...
Digital Twin, companie românească ce oferă soluţii pentru dezvoltare digitală a produsului, a anunţat marţi că va derula un proiect de aproape 835.000 lei...
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, afirmă că finanţarea europeană este "cheia" transformării infrastructurii României. "Voi insista ca să avem...
Cristian Ghinea a fost avizat favorabil miercuri în comisiile de specialitate pentru portofoliul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Au fost 16 voturi...
Parlamentul ungar a adoptat marţi mai multe texte de lege împotriva lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT), între care unul înscrie...
Un nou centru pentru refugiaţi a fost construit la Timişoara, chiar lângă cel care funcţiona deja, la eveniment fiind prezent şi ministrul de Interne,...
Vicepremierul polonez Jaroslaw Gowin evocă un ”acord în triunghul Varşovia-Berlin-Budapesta” care ar putea evita vetoul polonezo-ungar faţă de bugetul...
In cadrul Masurii 3- Granturi pentru investitii sunt obligatorii anumite cheltuieli pentru promovarea programului, dupa cum urmeaza:
Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat că domeniul educaţiei va beneficia de investiţii de peste 5 miliarde euro din fonduri europene, în anii următori,...
Aproape toate proiectele cu finanţare europeană, care au ca beneficiar zona publică, vin cu prelungiri ale perioadei de implementare, a declarat miercuri...
Premierul Ludovic Orban a anunţat că luni au fost semnate contractele de finanţare pentru 10 spitale din Capitală, iar în total finanţarea pentru Bucureşti...
Blocarea planului european de relansare post-covid de către Ungaria şi Polonia împinge în planul secund lupta împotriva covid-19, la summitul de joi, prin...