Elena Udrea a venit, miercuri după-amiază, la sediul DNA Ploieşti, unde a fost citată ca martor în dosarul în care Vasile Blaga este urmărit penal, ea...
Elena Udrea este aşteptată, miercuri, la sediul DNA Ploieşti, unde a fost citată ca martor în dosarul în care copreşedintele PNL Vasile Blaga este urmărit...
Deputatul Elena Udrea a declarat marţi, în faţa Secţiei 2 de Poliţie, că nu este hotărâtă dacă va mai candida la alegerile parlamentare, ea susţinând...
Elena Udrea a declarat, vineri, la Secţia 2 Poliţie, unde s-a prezentat pentru stabilirea programului de supraveghere în cadrul controlului judiciar impus de...
Trei înalţi funcţionari, un deputat, un om de afaceri şi un notar sunt persoanajele-cheie, cercetate sub control judiciar, în dosarul privind finanţarea...
Elena Udrea a declarat, joi, la ieşirea din sediul DNA, unde a fost audiată timp de patru ore de procurori, că împotriva ei sunt patru acuzaţii de spălare...
Elena Udrea a fost pusă sub control judicar în dosarul în care a fost audiată la DNA, a declarat, joi, avocatul acesteia, Alexandru Chiciu. precizând că...
Consultantul politic Dan Andronic a declarat joi, la ieşirea de la DNA, că a aşteptat mult până a ajuns în faţa anchetatorilor şi a dat o declaraţie...
Elena Udrea a venit joi la DNA, ea declarând că a fost citată pentru a fi audiată într-un dosar, fără a preciza despre ce cauză este vorba. La ora...
Elena Udrea a fost admisă cu media 8,20, pe ultimul din cele patru locuri bugetate, la masterul de ”Consiliere pastorală şi asistenţă psihosocială” al...
Deputatul Elena Udrea s-a înscris la Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai la un master de consiliere pastorală, pentru a-i ajuta pe...
Deputatul Valeriu Steriu, preşedintele PMP Bucureşti, a declarat, sâmbătă, la Neptun, că partidul va analiza dacă va susţine proiectul de lege al Elenei...
La termenul de joi al procesului "Gala Bute", Elena Udrea a cerut, prin avocat, să-i fie ridicat controlul judiciar, iar dacă acest lucru nu este posibil, să...
Elena Udrea susţine că, prin declaraţiile privind posibilitatea desemnării unui nou premier tehnocrat după alegerile parlamentare, consilierul prezidenţial...
Deputatul Elena Udrea a scris, marţi, pe Facebook, că va verifica dacă are într-adevăr datorii la ANAF, pentru că nu are încredere în "acurateţea"...
Deputatul Elena Udrea apare pe lista datornicilor persoane fizice la bugetul de stat făcută publică de către ANAF, cuantumul total al datoriilor ei fiind de...
DNA a sesizat Inspecţia Judiciară să facă verificări în cazul unor “afirmaţii tendenţioase” făcute de Elena Udrea, care “creează dubii greu de...
Elena Udrea a dat timp de trei ore declaraţii la instanţa supremă în dosarul “Gala Bute”, iar când a vorbit despre Ana Maria Topoliceanu, a izbucnit în...
Ştefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea la Ministerul Dezvoltării, a dat o declaraţie completă la ICCJ, în dosarul “Gala Bute”, în care a...
Deputatul Elena Udrea susţine că ar trebui modificat Codul Penal astfel încât făptuitorilor care fac denunţuri în dosare penale să le fie confiscaţi...
Deputatul Elena Udrea critică melodia controversată lansată de trupa Taxi pe tema Catedralei Mântuirii Neamului, afirmând că este un demers "nepotrivit şi...
Elena Udrea a declarat vineri, la instanţa supremă, unde a contestat controlul judiciar în dosarul “Gala Bute”, că îi cere ministrului Afacerilor...
Elena Udrea a răspuns, joi, pe Facebook, celor ce i-au imputat că şi-a exprimat solidaritatea faţă de Lia Olguţa Vasilescu, primăriţa din Craiova, după...
Deputatul Elena Udrea a afirmat, într-o postare pe Facebook, că este indignată de modul în care primăriţa Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a fost scoasă...
Fostul ministru Ion Ariton le-a spus, miercuri, judecătorilor de la ICCJ că Emil Boc i-a cerut să strângă bani pentru Gala Bute şi că le-a cerut...