Turcia nu poate tacă privind dispariţia jurnalistului saudit, Jamal Khashoggi, a afirmat preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, adăugând că Turcia investighează toate aspectele cazului, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Erdogan le-a transmis reporterilor în timp ce se întorcea din Ungaria că este îngrijorat de dispariţia lui Khashoggi.

„Investigăm toate aspectele acestui eveniment. Nu este posibil ca noi rămânem tăcuţi privind o asemenea întâmplare, pentru că nu este ceva comun”, a declarat el.

Erdogan a pus la îndoială afirmaţiile autorităţilor saudite, conform cărora consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul nu are imagini video cu Khashoggi părăsind clădirea, camerele de supraveghere filmând doar în direct, fără să înregistreze.

„Este oare posibil să nu existe un sistem de supraveghere video la consulatul Arabiei Saudite, unde a avut loc evenimentul”, a declarat Erdogan, conform ziarului Hurriyet.

Khashoggi a intrat în consulatul Arabiei Saudite pe 2 octombrie pentru a obţine documente privind viitoarea sa căsătorie. Oficialii saudiţi susţin că el a părăsit la scurt timp clădirea, dar autorităţile turce şi logodnica sa, care îl aştepta afară, afirmă că bărbatul nu a mai ieşit din consulat.

Dispariţia jurnalistului va crea noi tensiuni între Turcia şi Arabia Saudită. Relaţiile dintre cele două ţări erau deja tensionate după ce Turcia a trimis trupe militare în Qatar anul trecut ca semn de susţinere după ce vecinii ţării, printre care şi Arabia Saudită, au oprit relaţiile diplomatice cu Qatarul.
 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.