Parchetul Antiterorist francez preia ancheta cu privire la atacul de la Colegiul Lakanal de la Aubagne. Suspectul, un adolescent de 14 ani, probabil membru al ”True Crime Community”, comunităţi online care glorifică autorii atacurilor în masăExterne13 oct 2026
Ionică Sterp, liderul ciobanilor care au protestat în septembrie în faţa Guvernului, nu crede că exporturile de ovine vor fi reluate înainte de iunie-iulie 2027: Decât să le vaccinez, mai bine le bag în abator, nu vreau să-şi bată nimeni joc de munca mea”Economic13 oct 2026
Formula 1: „Cred că se avea impresia că aveam prea multă putere”: de ce crede Christian Horner că a fost concediat de Red BullSport13 oct 2026
Trafic perturbat pe Aeroportul din Nürnberg de o ”urgenţă în zbor” şi de o posibilă dronă la solExterne13 oct 2026
Diana Stoica (USR): Guvern de tehnocraţi nu este o soluţie pe care să o susţinem nici noi, probabil că nici cei de la PSD. Asta cu hibridul, eu nu o înţeleg. Nu cred că merg variantele astea de amestecătură şi inovaţii româneştiPolitic Intern13 oct 2026
Iniţiativa Parlamentului pentru introducerea unei „clauze de coeziune” în Fondul european pentru competitivitate, sprijinită puternic de alte state membre Politic Intern13 oct 2026
Cseke Attila: Guvernul Luca Niculescu trebuie învestit/ Acest interimat s-a lungit foarte multPolitic Intern13 oct 2026
Regele Spaniei Felipe al VI-lea şi regina Letizia, primiţi de o mulţime entuziastă la Ceuta, într-o vizită sensibilă diplomaticExterne13 oct 2026
Nicuşor Dan: Salut promulgarea de către preşedintele Volodîmîr Zelenski a modificărilor legislative privind dreptul minorităţilor naţionale la educaţie în limba maternăPolitic Intern13 oct 2026
Sabrina Maneca Voinea, Ariana Cotu, Alexia Blănaru, Daria Tănasă, Iris Iordache şi Anamaria Mihăescu, în delegaţia României pentru CM de gimnasticăSport13 oct 2026
Ilie Bolojan: PNL ia în calcul încheierea unui acord politic bilateral cu premierul desemnat Luca Niculescu / Documentul nu va reprezenta un acord de coaliţie şi nu va presupune participarea PNL la Guvern / În primele şase luni, PNL nu depune moţiunePolitic Intern13 oct 2026
Astra Film Festival prezintă cinci filme a căror promovare a fost refuzată de Facebook/ VIDEOCultură-Media13 oct 2026
Cseke Attila: În două-trei săptămâni, dacă nu se face o rectificare bugetară, sistemul medical românesc va intra într-un risc ridicat de nefuncţionare / Pentru instituţiile finanţate de Ministerul Sănătăţii este nevoie de 800 de milioane de leiSocial13 oct 2026
Majoritatea proeuropeană din Ungaria începe să abroge legile împotriva homosexualilor ale lui Viktor OrbanExterne13 oct 2026
Formula 1 se va întoarce în Africa: un Grand Prix va avea loc în Rwanda la începutul anilor 2030Sport13 oct 2026
Luca Niculescu: Toate opţiunile rămân în picioare: Guvern politic, hibrid sau tehnocrat / Sunt optimist că vom ajunge la un rezultat bun / Pentru un guvern tehnocrat, am o listă de miniştri pe care o putem prezenta chiar mâinePolitic Intern13 oct 2026
Scurtmetrajul „Cosmonauts” a cucerit Marele Trofeu Animest.21 / Competiţia românească, câştigată de filmul colectiv „Aici a fost un parc”Entertainment13 oct 2026
Traian Băsescu: Mă tem că au mai rămas doar două soluţii pentru a avea guvern cu o oarecare stabilitate: Guvern de uniune naţională format din toate partidele care au participat la alegeri sau Guvern format în urma alegerilor anticipatePolitic Intern13 oct 2026
Trump respinge ideea că China şi Rusia ajută Iranul, aşa cum afirmă ”cretinii şi ţicniţii de stânga radicală”Externe13 oct 2026
Ilie Bolojan: Nu i-am cerut preşedintelui să negocieze pentru mine ceva politic cu PSD, ca să fie lucrurile cât se poate de clareieri, 14:31
Diana Şoşoacă, trimisă în judecată pentru ultraj împotriva a doi poliţişti/ Aceştia au mers să îi dea o amendă emisă după ce s-a filmat în cabina de vot, la primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2024ieri, 09:36
Alexandru Nazare: Deficitul României scade. Scade pe metodologia naţională şi scade pe metodologia europeană. Scade în fiecare trimestru faţă de trimestrul corespunzător al anului trecut/ Nu există o cifră pentru români şi alta pentru Bruxellesieri, 11:00
Profit.roULTIMA ORĂ Producție mutată din Italia spre România. Indienii de la Varroc favorizează din nou piața locală
Cotidianul.roDe la „ascultăm și nu judecăm” la șefia TVR: Dragostea cu năbădăi din relația PSD-AUR dă roade
Spotmedia.roCum au ajuns peste 3.000 de tarantule, ascunse printre șosete murdare, într-un aeroport (Video)
Afecţiunile proctologice pot fi tratate cu disconfort minim: „Problema nu este tratamentul, ci tendinţa pacienţilor de a se autodiagnostica”
Fundaţia Bog’Art, alături de Pădurea Prieteniei: 2.512 persoane au plantat simultan pentru un nou record mondial
Antalya găzduieşte COP31, cel mai important summit mondial dedicat schimbărilor climatice, cu 12 zile tematice
Platinum by ROKA Development, două premii şi Five Stars la Romanian Property Awards 2026. Cum evoluează proiectele companiei
INTERVIU VIDEO: Miliardele nu iartă greşelile scrise cu litere mici. Cristina Ivan şi Diana Cociaş ne explică de ce
Cum va arăta lumea în 2040? Munca, educaţia şi viaţa în epoca AI. Şase experţi de notorietate internaţională aduc la Bucureşti o conversaţie despre viitorul omului
Ilie Bolojan: Nu i-am cerut preşedintelui să negocieze pentru mine ceva politic cu PSD, ca să fie lucrurile cât se poate de clareieri, 14:31
Şoferul român reţinut după carambolul de pe autostrada Trakia, soldat cu 11 morţi, nu a fost pus sub acuzare şi a fost eliberat. El a fost audiat ca martor / Un alt român, în comă indusă, este în stare criticăieri, 19:54
Diana Şoşoacă, trimisă în judecată pentru ultraj împotriva a doi poliţişti/ Aceştia au mers să îi dea o amendă emisă după ce s-a filmat în cabina de vot, la primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2024ieri, 09:36
Arad: Bărbat, trimis în judecată pentru că şi-a violat fiica timp de trei-patru ani, de pe când aceasta avea vârsta de 9-10 ani / Soţia lui cunoştea abuzurile, dar a plecat în străinătate / A fost şi ea trimisă în judecatăieri, 17:37
UPDATE - Curtea de Apel Bucureşti amână pentru 2 decembrie judecarea dosarului în care Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de tentativă de lovitură de statieri, 13:05
Kushner şi Witkoff se întâlnesc joi cu Putin la Moscova şi cu Zelenski la Dublin, după negocierile de la Abu Dhabi, salutate de către negociatorul ucrainean David Arahamia drept ”o dinamică bună”ieri, 17:15
Fotbal: Un tânăr jucător de 22 de ani, format la Rouen, a murit în urma unui atac de cord la antrenamentieri, 17:36
Sunetul stinge focul. Un nou sistem de stingere a incendiilor combate flăcările cu unde sonoreastăzi, 03:35Externe
Influencerii MAGA, zguduiţi de rezultatul alegerilor de la jumătatea mandatului prezidenţial. Laura Loomer îşi suspendă podcastul declarându-se „cu bateriile descărcate”astăzi, 03:07Externe
UPDATE - O clădire s-a prăbuşit în New York: Sunt cel puţin doi morţi şi 17 răniţi, iar o operaţiune de salvare de amploare este în desfăşurare - VIDEOastăzi, 02:40Externe
Pete Hegseth şi alţi oficiali au fost mustraţi de un soldat de gardă pentru că au râs la Mormântul Soldatului Necunoscut - VIDEOastăzi, 02:22Externe
Încă o surpriză în alegerile din SUA: Scott Colom câştigă cursa strânsă din Mississippi, sporind majoritatea democrată din Senat la 55 de mandate. Este primul democrat ales în Senat din statul Mississippi după mai bine de patru deceniiastăzi, 01:48Externe
Milioane de spanioli au participat la prima grevă generală din ultimii 14 ani, pe fondul nemulţumirilor legate de criza locuinţelor. Sporadic, spre seară au avut loc ciocniri cu forţele de ordineastăzi, 00:56Externe
Sorin Grindeanu: Sunt cel puţin 100 de entităţi ale statului care vor dispărea / Nu văd de ce statul trebuie să aibă instituţii care se calcă pe picioare / I-a cerut lui Marian Neacşu să fie ”fără milă”ieri, 23:42Politic Intern
Tenis: Emma Răducanu va reveni la United Cup, în ianuarie, după o pauză cauzată de o accidentareieri, 23:37Sport