Parchetul Naţional francez Antiterorist (PNAT) anunţă marţi că a preluat ancheta cu privire la un atac, luni, la Colegiul Lakanal de la Aubagne, după ce parchetul de la Marsilia şi a declinat competenţa, relatează AFP.
Primele investigaţii - exploatarea unor suporturi digitale ale suspectului, un elev în vârstă de 14 ani, plasat în arest preventiv - au dezvăluit o probabilă aderare a adolescentului la mişcarea "True Crime Community" (TCC), o serie de comunităţi online care glorifică autorii atacurilor în masă.
Ancheta vizează de-acum "tentative de asasinate în legătură cu o întreprindere teroristă", "asociere teroristă de răufăcători" şi încălcări ale legislaţiei armamentului în legătură cu o întreprindere teroristă.
Ea a fost încredinţată Subdirecţiei Antiteroriste (SDAT), Direcţiei Generale a Securităţii Interne (DGSI) şi conducerii regionale a Poliţiei Naţionale franceze Sud.



























