Antrenorul Zinedine Zidane şi-a explicat plecarea de la Real Madrid, prin faptul că echipa cu care a obţinut atâtea trofee are nevoie de o schimbare pentru a continua să câştige.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Această echipă trebuie să continue să câştige şi pentru asta are nevoie de schimbare, are nevoie de un alt discurs, de o altă metodologie de lucru. Acesta este motivul pentru care am decis să nu continui ca antrenor sezonul viitor. Madridul mi-a dat totul. Voi rămâne în jurul acestui club toată viaţa mea. Dar este o decizie clară. Este un moment de schimbare pentru mine şi pentru jucători de asemenea, cred că după aceşti trei ani este decizia potrivită. La un anumit moment, trebuir să se oprească. Ceea ce vreau eu, pentru binele clubului, este ca echipa să continue să câştige. Cu mine, asta ar fi devenit complicat. Au fost momente bune, desigur, dar eu nu uit nici momentele rele. Am acest club în înima mea. Trecutul meu de jucător s-a terminat bine aici, cel de antrenor se termină în acelaşi fel, asta este important pentru mine", a decarat francezul, joi, la cinci zile după ce a obţinut al treilea trofeu consecutiv al Ligii Campionilor, al 13-lea din istoria Realului, după finala câştigată cu 3-1, cu Liverpool.

Antrenorul Zinedine Zidane a organizat, joi, o conferinţă de presă neaşteptată, în care şi-a anunţat plecarea de la campioana Europei, Real Madrid.

"Este o decizie neaşteptată", a spus preşedintele clubului madrilen, Florentino Perez.

În vârstă de 45 de ani, tehnicianul francez a preluat Real Madrid în ianuarie 2016. În doar doi ani şi aproape cinci luni, el a câştigat nouă trofee cu formaţia madrilenă: de trei ori consecutiv Liga Campionilor, campionatul Spaniei în 2017, Supercupa Spaniei în 2017, Supercupa Europei în 2016 şi 2017, şi Cupa Mondială a cluburilor, în aceiaşi ani.

Zidane a fost unul dintre cei mai mari fotbalişti din istorie, evoluând la echipele Cannes, Bordeaux, Juventus şi Real Madrid. Cu naţionala Franţei, pentru care a jucat de 108 ori, Zidane a câştigat Cupa Mondială în 1998 şi Campionatul European în 2000. 

Retras din cariera de fotbalist în 2006, el a preluat echipa a doua a clubului Real Madrid, în iunie 2014, înainte de a ajunge pe banca tehnică a formaţiei pe care a transformată într-o campioană absolută a Europei şi a lumii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.