Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a fost invitat luni la comisia de constituţionalitate, pentru audierea în comisia de anchetă privind întâlnirea premierului Ilie Bolojan cu preşedintele CCR, Simina Tănăsescu, înainte de decizia CCR privind legea ANI. Abrudean a precizat că va merge la această audiere, deşi nu are ce explicaţii să dea şi a menţionat că a avut o înţelegere cu premierul Bolojan de a utiliza biroul preşedintelui Senatului, ori de câte ori are nevoie.
”Eu nu am ce explicaţii să dau. Sigur că voi participa din respect pentru colegii mei, pentru că este o comisie a Senatului şi mi se pare normal să particip. Eu nu am fost prezent aici, a avut loc acea întâlnire. Am spus faptul că am avut o înţelegere cu premierul României şi preşedintele Partidului Naţional Liberal de a utiliza biroul preşedintelui Senatului, ori de câte ori are nevoie de un loc de întâlnire la Parlament” a spus preşedintele Senatului.
Mircea Abrudean a precizat că e un lucru absolut normal şi firesc şi nu ştia despre acea întâlnire, pentru că nu este treaba lui să verificd agenda premierului.
”Am avut o înţelegere cu domnia sa să folosească biroul oricând are nevoie, sigur când nu sunt eu angrenat în alte activităţi. Nu era cazul să îmi dea explicaţii şi nici să îmi ceară voi, dacă se poate întâlni cu cine consideră dumnealui în biroul preşedintelui Senatului. (..) M-a anunţat că va avea o întâlnire la Senat. Dacă poate utiliza biroul, evident că poate utiliza biroul. Nu e treaba mea să verific agenda premierului încă o dată, considerând că e premierul României, este senator, fost preşedinte al Senatului şi că se întâlneşte cu oameni cu care trebuie să se întâlnească”, a subliniat Abrudean.




























