Clubul UTA Arad a postat, miercuri, pe YouTube, imagini emoţionante cu Rareş Pop, jucătorul care s-a prăbuşit pe teren la meciul cu Hermannstadt, şi cu fotbaliştii celor două echipe făcând zid când acesta primea îngrijiri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Unitate! Jucătorii UTA-ei şi ai celor de la Hermannstadt au făcut zid în jurul lui Rareş Pop, care primea îngrijiri medicale pe teren. Fotbalul ne uneşte pe toţi”, a notat clubul arădean pe Facebook, ataşând un liink cu fiilmuleţul.

Şi FC Hermannstadt a postat pe Facebook un mesaj de încurajare şi de unitate: “Uneori câştigi, alteori pierzi... Se întâmplă să mai faci şi egal, însă adevăraţii învingători sunt cei care ştiu să se ridice de fiecare dată când sunt loviţi şi puşi la pământ. Fotbalul e un sport solicitant atât în teren, cât şi în tribune, chiar şi la TV. Sunt multe orgolii, emoţii, trăiri... Dincolo de orice, acest fenomen a fost inventat pentru a uni caractere diferite şi oameni diferiţi. Fotbalul a fost creat tocmai pentru a lăsa în urmă momente memorabile!

Sacrificiul acestui copil, care a dat totul, ne-a amintit tuturor că fotbalul UNEŞTE, nu dezbină. Este o luptă sportivă, dar uneori şi adversarii pot arăta #respect. Se numeşte #normalitate. Aseară căpitanul nostru, Ionuţ "Iron Man" Stoica, a făcut zid împreună cu fotbaliştii noştri şi cei de la UTA Arad în timp ce foarte tânărul Rareş Pop primea îngrijiri medicale. Au fost momente cu o încărcătură puternică, greu de descris în cuvinte... Sperăm ca Rareş să fie bine şi timpul & fotbalul să aibă răbdare cu noi toţi!”

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.