Pilotul britanic Lewis Hamilton de la Mercedes a câştigat, duminică, Marele Premiu de Formula 1 al Belgiei, a XII-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, el fiind urmat de germanul Sebastian Vettel de la Ferrari (+2.358) şi de australianul Daniel Ricciardo de la Red Bull (+10.791).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Hamilton a câştigat a 58-a cursă din carieră, la al 200-lea său start. Acesta este al treilea succes al britanicului la Spa-Francorchamps, al cincilea în acest sezon.

Finlandezul Kimi Raikkonen de la Ferrari (+14.471) a trecut linia de sosire al patrulea, înaintea compatriotului său Valtteri Bottas de la Mercedes (+16.456), clasat al cincilea şi a germanului Nico Hulkenberg de la Renault (+28.087), al şaselea.

Evenimente

15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

Pe locurile 7-10 s-au clasat în ordine francezul Romain Grosjean de la Haas (+31.553), brazilianul Felipe Massa de la Williams (+36.649), francezul Esteban Ocon de la Force India (+38.154) şi spaniolul Carlos Sainz de la Toro Rosso (+39.447).

Max Verstappen (Red Bull) a abandonat în turul 8/44, din cauza unor probleme mecanice. A fost a şasea cursă neterminată pentru tânărul olandez.

Mexicanul Sergio Perez de la Force India a stricat la Spa "liniştea" unei curse care se îndrepta către respectarea podiumului stabilit în calificări. Hamilton a pornit foarte bine din pole-position, urmat de Vettel, Bottas, Raikkonen, Verstappen ş Ricciardo. În acest "sextet" nu s-a produs nicio modificare la vârf. În a doua jumătate, Versttappen a abandonat repede, apoi Raikkonen a fost penalizat cu "stop 10 seconds and go", pentru că nu a redus viteza în zona în care olandezul îşi parcase monpostul său defect, semnalizată cu steaguri galbene.

Raikkonen şi-a efectuat penalizarea şi, după ce a depăşit câţiva piloţi, a ajuns pe locul 5, după Hamilton, Vettel, Bottas şi Ricciardo. Aceasta părea ierarhia finală, dar Perez a avut un nou duel lipsit de fair-play cu colegul său Ocon. Aflaţi amândoi în puncte, mexicanul l-a depăşit pe francez, apoi i-a închis trasa şi i-a rupt aripa-faţă cu roata dreapta-spate. Perez s-a ales cu o pană, resturi de monopost s-au împrăştiat pe pistă, iar comisarii FIA au decis să neutralizeze cursa cu Safety-car, în turul 30. Aproape toţi piloţii au intrat la boxe pentru schimbul de cauciucuri. Cu excepţia celor de la Mercedes, care au rămas pe compoziţia soft, ceilalţi au ales o strategie ofensivă, cu ultra-soft.

La reluarea cursei, Vettel l-a atacat pe Hamilton, fără succes, britanicul apărându-se foarte bine şi trecând primul linia de sosire. Însă Bottas a fost întrecut atât de Ricciardo, cât şi de Raikkonen şi a încheiat abia pe locul 5. Australianul a prins ultima poziţie a podiumului, după învingător şi după Vettel, iar finlandezul de la Ferrari a fost al patrulea.

În urma acestor rezultate, Hamilton (213 puncte) s-a apropiat la şapte puncte de liderul clasamentului piloţilor, Vettel (220 de puncte).

Clasamentul general al piloţilor este următorul (primele zece locuri):

1. Sebastian Vettel 220 de puncte;

2. Lewis Hamilton 213;

3. Valtteri Bottas 179;

4. Daniel Ricciardo 132;

5. Kimi Raikkonen 128;

6. Max Verstappen 67;

7. Sergio Perez 56;

8. Esteban Ocon 47;

9. Carlos Sainz jr. 36;

10. Nico Hulkenberg 34.

Clasamentul constructorilor este următorul:

1. Mercedes 392 de puncte;

2. Ferrari 348;

3. Red Bull 199;

4. Force India 103;

5. Williams 45;

6. Toro Rosso 40;

7. Haas 35;

8. Renault 34;

9. McLaren-Honda 11;

10. Sauber 5.

Următoarea etapă, Marele Premiu al Italiei, va avea loc la 3 septembrie, la Monza.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.