Echipa Turris-Oltul Turnu Măgurele a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu 3-2 (1-1), de FC Argeş, în etapa a IX-a a Ligii a II-a.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Golurile gazdelor au fost marcate de Buhăescu '17 şi '65, ambele din penalti, şi de Motroc, '90+1, această ultimă reuşită fiind contestată de oaspeţi, care au solicitat ofsaid.

Pentru Turris au marcat Negruţ '6 şi Pană '87.

Formaţia nou-promovată este la prima înfrângere în acest sezon. În opt meciuri, jucătorii din Turnu Măgurele au primit două două goluri, iar sâmbătă, trei.

Alte rezultate înregistrate, sâmbătă, în Liga a II-a:

CSM Reşiţa - Farul Constanţa, scor 2-1;

Viitorul Pandurii Târgu Jiu - ASU Poli Timişoara, 1-4;

UTA Arad - Daco-Getica, 6-0;

Gloria Buzău - Concordia Chiajna, 2-1;

Dunărea Călăraşi - Pandurii Târgu Jiu, 4-0.

În urma acestor rezultate, Turris rămâne pe locul I, cu 22 de puncte, urmată de UTA, cu 19 puncte, şi de Gloria Buzău, tot 19 puncte, dar golaveraj mai slab.

Duminică vor avea loc partidele Ripensia Timişoara - Sportul Snagov, de la ora 11.00, şi Metaloglobus - Rapid Bucureşti, de la ora 12.00. Marţi, de la ora 17.45, va avea loc întâlnirea FC Petrolul - CS Mioveni.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.