Traian Marc, după Supercupa României de pe Cluj Arena: O asemenea arenă nu are voie să se prezinte în aceste condiţii

Traian Marc, după Supercupa României de pe Cluj Arena: O asemenea arenă nu are voie să se prezinte în aceste condiţii
Apă pe gazon la Supercupa României, disputată în condiţii de ploaie torenţială (Foto: Facebook FRF)

Portarul echipei CFR Cluj, Traian Marc, a declarat după Supercupa României pierdută în faţa Astrei Giurgiu, scor 0-1, pe Cluj Arena, pe o ploaie torenţială, cu gazonul îmbibat cu apă şi pe alocuri cu băltoace, că o astfel de arenă nu are voie să se prezinte în aceste condiţii. El a precizat că victoria Astrei a fost norocoasă.

"A contat foarte mult starea gazonului, a fost plin de apă. Din păcate o asemenea arenă nu are voie să se prezinte în aceste condiţii. Din păcate nu am reuşit să ne impunem, jocul a avut de suferit. Altceva am pregătit şi altceva a ieşit din cauza vremii. Victoria Astrei a fost norocoasă. La o pasă de trei metri s-a oprit balonul în apă şi a facilitat înscrierea golului de către Astra. Nu pot să spun că este un start ratat pentru că dacă se juca în condiţii normale puteam vorbi mai pe larg despre acest subiect", a spus Marc la Sport.ro.

Campioana Astra Giurgiu a învins, sâmbătă, pe Cluj Arena, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa CFR Cluj, şi a câştigat Supercupa României pentru a doua oară în istoria sa. Astra a mai obţinut acest trofeu şi în 2014.

Golul a fost marcat de William De Amorim, în minutul 86, cu un şut din afara careului, acesta trimiţând mingea în poarta lăsată goală de Marc.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor