CSM Bucureşti va disputa, duminică, returul cu ŢSKA Moscova, cu gândul la calificarea în semifinale. EHF a anunţat, vineri, că tragerea la sorţi a semifinalelor va avea loc în 13 aprilie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

CSM Bucureşti va juca la Moscova, duminică, cu ŢSKA, la adăpostul avantajului de cinci goluri din tur (32-27), dar şi cu gândul la încă o calificare în semifinale. Ar fi a patra, după cele reuşite în 2016, când a cucerit trofeul, 2017 şi 2018, când a încheiat cu medalia de bronz.

Partidele din returul sferturilor de finală vor avea loc sâmbătă, între Gyor - Buducnost (30-19 în tur) şi Metz - Brest (24-34), respectiv duminică, între ŢSKA Moscova - CSM Bucureşti (27-32). Dubla dintre Rostov - Vipers este programată sâmbătă şi duminică, pe terenul formaţiei ruse.

EHF a anunţat, vineri, că tragerea la sorţi a meciurilor din semifinale, la Turneul Final 4 de la Budapesta, va avea loc marţi, 13 aprilie, de la ora 18.30 (ora României).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.