Federaţia Română de Baschet a anunţat, joi, că, în conformitate cu regulamentul, au fost analizate cele 31 de propuneri şi candidaturi pentru funcţiile de conducere ale forului, inclusiv pentru preşedinţie. Adunarea generală de alegeri este programată în 15 aprilie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Comisia de Validare a Candidaturilor (desemnată conform deciziei Consiliului Director al FR Baschet din data de 8.03.2021) a analizat cele 31 de propuneri şi candidaturi individuale înregistrate, în termenul legal, până la data de 25.03.2021, ora 23:59, şi a validat astăzi, 1 aprilie 2021, 30 dintre dosarele de candidatură şi, astfel, eligibilitatea candidaţilor pentru Adunarea Generala ordinară de alegeri din 15 aprilie 2021. Unul dintre candidaţi nu a fost eligibil, dosarul său de candidatură, fiind incomplet (lipsă cazier judiciar)”, a transmis FRB.

Astfel, pentru funcţiile de conducere vizate, la Adunarea Generală ordinară de alegeri din 15 aprilie 2021 vor candida: Cătălin Burlacu, Ştefan Săndulache, Svetlana Simion, Virgil Stănescu, Carmen Tocală şi Adrian Voinescu (pentru preşedinţia FRB), Mircea Cristescu şi Alina Moanţă (vicepreşedinţi), plus 11 persoane pentru funcţia de membru al Consiliului director (nivel de juniori), cinci (nivel seniori) şi alte şase persoane (din afara structurilor afiliate FRB).

Alegerile vor avea loc în 15 aprilie.

Actualul conducător al forului, Horia Păun, a decis să nu mai candideze, invocând motive de sănătate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.