Fundaşul Alin Toşca a declarat, luni, că nu doreşte să părăsească gruparea Betis Sevilla şi a adăugat că o să tragă tare să prindă un loc de titular.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Eu sunt acum la Betis, mai am trei ani de contract, pentru mine totul este clar. Sunt doar nişte discuţii care apar în presă, despre care eu nu ştiu nimic. Nu am primit nicio ofertă concretă. În acest moment, pot spune doar că sunt la Betis, nu am primit nicio ofertă concretă. Mă bucur foarte mult că sunt aici şi o să trag tare să prind un loc de titular. Eu îmi doresc să rămân aici, îmi place foarte mult la Betis, mă simt foarte bine, e o echipă care joacă în Europa şi care a crescut foarte mult. Anul trecut am ales să plec la Benevento pentru câteva luni, pentru că veneam după o accidentare şi nu reuşeam să mai intru în primul 11, deşi anul îl începusem titular. Asta este viaţa de fotbalist. Nu am vorbit despre o plecare a mea, clubul mă respectă, am jucat în meciurile amicale, chiar în ultimul meci am jucat titular, am jucat tot meciul, vorbesc cu ei, totul este în regulă. Îmi doresc să fiu sănătos şi vedem ce se va întâmpla", a declarat Toşca, la Pro X.

Cotidianul spaniol As a scris recent că Alin Toşca nu mai este dorit în lotul echipei Betis Sevilla, astfel că el ar putea fi cedat din nou, cel mai probabil la PAOK Salonic, formaţie antrenată de Răzvan Lucescu.

Toşca mai are contract cu Betis până în vara anului 2021, iar în ianuarie a fost împrumutat în Serie A, la Benevento, formaţie care a retrogradat la finalul sezonului.

Gruparea din Sevilla ar dori un transfer, prin care să recupereze o parte din suma de un milion de euro plătită FCSB pentru internaţionalul român de 26 de ani.

PAOK l-a dorit pe Toşca şi în iarnă, dar transferul nu s-a concretizat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.