Miniştrii apărării şi ai afacerilor externe din Uniunea Europeană se reunesc marţi şi miercuri în Irlanda, pe fondul intensificării atacurilor „hibride” atribuite Rusiei şi al loviturilor masive împotriva Ucrainei, relatează AFP.
„Rusia îşi intensifică atacurile pentru a provoca cât mai mult rău poporului ucrainean, cu scopul de a-l zdrobi”, a declarat marţi şefa diplomaţiei UE, Kaja Kallas, cu puţin înaintea unei reuniuni a miniştrilor apărării din UE care are loc la Wicklow, lângă Dublin.
Cel puţin 12 persoane au fost ucise marţi la Kiev şi în regiunea sa în urma unor noi atacuri nocturne masive ale Rusiei, preşedintele Volodimir Zelenski îndemnându-şi partenerii să-i furnizeze mai multe capacităţi de apărare antibalistică.
Moscova afirmase luni că se pregăteşte să efectueze „atacuri masive” împotriva infrastructurilor energetice din Ucraina.
În speranţa de a putea să-şi protejeze oraşele şi infrastructurile, Kievul dispune de o întreagă baterie de interceptori, dar resimte o lipsă acută a celor care permit contracararea rachetelor balistice ruseşti, în special de tip Patriot, de fabricaţie americană.
„Ştim că anumite ţări dispun de interceptori care vor ajunge în curând la sfârşitul ciclului de viaţă. Prin urmare, ar fi foarte de dorit ca aceştia să fie donaţi Ucrainei”, a explicat Kaja Kallas.
Miniştrii apărării vor face din nou un tur de masă printre ţările care dispun de astfel de sisteme de interceptare, în speranţa de a le convinge să depună un efort suplimentar.
„Cei care au furnizat sisteme de apărare aeriană Ucrainei au realizat deja multe”, a recunoscut un responsabil european înaintea acestei reuniuni, dar „alţii trebuie încă să le livreze, şi asupra acestui aspect se va concentra efortul nostru”.
ATACURI HIBRIDE
Miniştrii apărării şi şefii diplomaţiei se reunesc, de asemenea, în urma unei serii de atacuri pe teritoriul european atribuite Rusiei.
Germania „a intrat tot mai mult în vizorul atacurilor hibride”, a declarat săptămâna trecută cancelarul german Friedrich Merz. Berlinul se referă astfel la încercările de sabotaj, dezinformare şi spionaj pe teritoriul său, care au crescut în intensitate de la începutul războiului din Ucraina şi sunt atribuite Rusiei.
La începutul lunii august, o dronă încărcată cu explozivi a fost descoperită în zona securizată a operaţiunilor de transport de marfă a aeroportului din Leipzig (est), în apropierea mai multor avioane de marfă ucrainene.
Acest aeroport este considerat un important punct de tranzit pentru livrările de ajutor militar către Ucraina în războiul său împotriva Rusiei.
În ciuda altor atacuri de acest tip, oficialii europeni au rămas până acum prudenţi în răspunsul lor, chiar dacă Berlinul a promis să „îi facă să plătească pe autorii” atacurilor hibride.
„Ei testează constant pragul, limita liniei roşii”, a declarat marţi ministrul estonian al Apărării, Hanno Pevkur. „Dar ne păstrăm sângele rece şi nu vom reacţiona în mod excesiv atât timp cât nu este vorba de un atac militar”, a adăugat el.
Anumite servicii de informaţii sunt, de asemenea, îngrijorate de un eventual atac al Rusiei împotriva unei ţări membre a NATO.
Potrivit presei americane, şeful CIA, John Ratcliffe, s-a deplasat la sfârşitul lunii august la Moscova pentru a avertiza Rusia în privinţa oricărui atac asupra unui membru al NATO, în timp ce evaluările serviciilor de informaţii americane indică faptul că Moscova ar putea încerca să pună la încercare alianţa.
O primă discuţie privind o listă de 1.600 de persoane şi entităţi ruse care să fie sancţionate ar trebui să aibă loc miercuri între miniştrii de externe, potrivit unui oficial european.
Miniştrii vor începe, de asemenea, să analizeze o reformă a serviciului diplomatic al UE, pe care unele ţări, precum Franţa şi Germania, o consideră insuficient de eficientă.
Ministrul britanic de externe, Ed Miliband, şi omologul său ucrainean, Andrii Sîbiha, vor fi prezenţi miercuri la Wicklow, lângă Dublin, la invitaţia colegilor lor din UE.




























