Antrenorul FCSB, Anton Petrea, a declarat, duminică, după 0-0, cu Sepsi, că a fost cel mai slab meci de când a preluat el echipa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Cred că am făcut un joc mai puţin bun. Cel puţin din punct de vedere tactic, cred că e cel mai slab joc de când am venit. Nu am reuşit să ne facem presingul pe care ni l-am propus, să supunem adversarul la o presiune. I-am permis adversarului să paseze, să joace. Ştiam că sunt o echipă de posesie, care încearcă să construiască şi să ajungă cât mai repede în faţa porţii. Din păcate, le-am permis prea multe spaţii şi au venit periculos de foarte multe ori. Bine că nu am pierdut, e un punct câştigat până la urmă. Urmează pauza competiţională, după care trebuie să ne pregătim mai bine pentru că trebuie să câştigăm jocurile. Mă bucur pentru Târnovanu că a intrat şi a apărat foarte bine, ne-a scos în câteva situaţii la limită. Îl felicit pentru evoluţia din această seară. Atât am putut în momentul de faţă, e o diferenţă mare faţă de CFR din punctul meu de vedere, dar vedem ce facem în ianuarie, când jucăm primul meci cu ei", a declarat Petrea, la microfonul televiziunilor care transmit Liga I.

Antrenorul echipei Sepsi, Cristian Bergodi, a declarat că formaţia sa ar fi trebuit să câştige partida, dar a avut în faţa ei un portar inspirat.

"Eu cred că meritam să câştigăm, dar din păcate nu s-a întâmplat. Vreau să-i felicit pe băieţi pentru că au jucat un meci bun, am dominat, dar din păcate nu am dat gol. Portarul lor a făcut meciul veţii. Mă bucur şi de un rezultat de egatate, jucam împotriva unei echipe care luptă pentru titlu. A fost foarte frumos jocul şi mă bucur, sunt încrezător că putem face mai bine după pauza de iarnă. Noi am jucat ceea ce ştim şi mi se pare că echipa a jucat foarte, foarte bine. Am ieşit cu construcţia de jos, am ajuns în careu, am avut ocazii, dar portarul lor a fost cel mai bun de pe teren. A fost un test important în faţa unei echipe foarte bune. (n.r. - despre eliminarea sa) Am fost eliminat pentru că am considerat că a fost un penalti, m-am supărat un pic, a fost primul cartonaş roşu primit în România. Am respect mare pentru arbitri şi nu-i vorbesc de rău, pentru că nu mă interesează arbitrajul. (n.r. - dacă a făcut lista de jucători care pleacă şi cea cu cei care vin) Lista se face la magazin, când faci cumpărături, nu am liste. Am vorbit cu conducătorii şi vom vedea, dar eu sunt mulţumit de echipă", a declarat Bergodi. 

FCSB a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în deplasare, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, în etapa a XX-a a Ligii 1 Casa Pariurilor, ultima din 2021. Echipa bucureşteană termină anul pe locul 2, la zece puncte de liderul CFR Cluj. Portarul Ştefan Târnovanu, care l-a înlocuit pe Andrei Vlad în poarta FCSB, pentru că antrenorul Anton Petrea nu avea jucători under 21 la dispoziţie, a fost avut numeroase intervenţii salvatoare.

Luni se dispută ultimele două partide din 2021, FC U Craiova - CS Mioveni (17.30) şi Dinamo - Farul (20.30).

Clasament: 1 - CFR Cluj - 57 de puncte, FCSB - 47, FC Voluntari - 37, FC Botoşani - 34, CS Universitatea Craiova - 32, FC Rapid - 32.

Sepsi ocupă locul 10, cu 26 de puncte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.