Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 3, va evolua, joi, nu înainte de ora 17.00, cu jucătoarea elveţiană Belinda Bencic, locul 45 WTA, în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Dubai.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În optimi, Bencic a întrecut-o, miercuri, cu scorul 6-4, 2-6, 7-6 (7) pe Arina Sabalenka din Belarus, locul 9 WTA şi cap de serie numărul 8, după un meci dramatic, în care elveţianca a salvat (sau Sabalenka a ratat) şase mingi de meci.

Bencic (1,75 metri înălţime) nu este chiar un David, dar Sabalenka (1,82 metri) este sigur un Goliat, prin forţa pe care o imprimă serviciului şi loviturilor. Elveţianca a avut ac de cojocul puternicei ei adversare, a luat repede mingile bubuite de aceasta, a ţinut-o permanent în mişcare pe Sabalenka şi cât mai în spatele terenului şi a servit cu efect. Jucătoarea din Belarus a lovit mai mereu din alergare şi de multe ori nu a nimerit terenul din aceste situaţii. Sabalenka a fost însă necruţătoare în momentele în care a făcut pasul în interiorul terenului şi când Bencic nu a putut să o scoată din zona de confort. 

În setul al doilea, Bencic nu a mai ţinut-o pe Sabalenka la distanţă şi jucătoarea de 20 de ani a preluat controlul, intrând mai des în teren. Tactica sportivei elveţiene de 21 de ani de a pune mingile cât mai lung în terenul advers nu a mai funcţionat, pentru că ea şi-a pierdut precizia şi loviturile s-au dus de multe ori în aut. În plus, serviciul Arinei Sabalenka a fost din ce în ce mai greu de returnat de către Bencic, până în partea a doua a setului decisiv. Jucătoarea care în 2016 era pe locul 7 mondial, la 18-19 ani, nu a cedat lupta şi, cu agilitate şi cu o putere psihică de invidiat, s-a agăţat de fiecare oportunitate de a rămâne în meci, iar când şansa de a pune capăt partidei i s-a ivit, a fructificat-o. Dar se poate spune şi că această întâlnire a fost pierdută de Sabalenka, aflată tot timpul în avantaj în setul decisiv, mai puţin la ultima minge, pe care a trimis-o în aut.

În setul I, Sabalenka a ratat trei mingi de break la scorul de 1-0, apoi Bencic a reuşit ea break-ul după ce a fost condusă cu 40-0. Elveţianca s-a desprins la 5-1, după al doilea break, în ghemul al cincilea. Sportiva din Belarus s-a apropiat la 4-5, însă ultimul cuvânt în set l-a avut Bencic, care a pus jocul pe tabelă, cu 6-4, după 43 de minute. În acest set, Bencic şi-a pierdut doar o dată serviciul, la 5-2, deşi a comis şase duble greşeli (13 tot meciul).

Sabalenka a reuşit un nou break în ghemul secund din setul al doilea, l-a dublat în ghemul final şi a egalat, după 6-2 şi o oră şi 18 minute. Doar o minge de break a avut Bencic în acest set, ratată la scorul de 2-4.

Şi în decisiv Sabalenka a rupt echilibrul cu break, la 2-1, dar Bencic a reuşit rebreak-ul, după un ghem foarte lung. Fostul număr 7 mondial a egalat la 3, dar revenirea ei a fost anulată de un nou break obţinut de Sabalenka, la 4-3. Aceasta din urmă a servit pentru meci, a avut o minge să-l închidă, dar Bencic nu a cedat şi s-a apropiat la 4-5. Ghemul următor a fost unul dramatic: sportiva de pe locul 45 mondial a condus cu 40-0, înainte ca Sabalenka să revină şi să aibă alte două mingi de meci. Bencic a câştigat în cele din urmă ghemul şi a egalat la 5. La 5-6, Bencic a mai salvat o minge de meci, a patra, şi a trimis setul în tie-break. Sabalenka a condus cu 4-1, cu 5-3, a servit din nou pentru meci, la 6-5, dar a comis dublă greşeală. Cu un as, a ridicat din nou scorul la minge de meci, a şasea, scor 7-6, dar a trimis o minge mult în aut pe serviciul elveţiencei. Balanţa s-a încliant doar o dată în favoarea Belindei Bencic, care a câştigat meciul, tot pe o greşeală a adversarei, scor 7-6 (7), după două ore şi 26 de minute de joc.

Belinda Bencic şi Simona Halep, adversare în sferturi la Dubai, şi-au împărţit victoriile în cele două partide disputate până în prezent. Românca a câştigat în turul al treilea de la Wimbledon, ediţia din 2014, când s-a impus cu 6-4, 6-1. Jucătoarea elveţiană şi-a luat revanşa, anul următor, în finala turneului de la Toronto, când Halep a abandonat la scorul de 7-6 (5), 6-7 (4), 3-0, pentru adversara ei.

Belinda Bencic a pierdut mare parte a sezonului 2017 din cauza unei operaţii suferite la mâna stângă, apoi, după revenire, în septembrie 2017, a acuzat probleme la spate. Anul trecut, Bencic a ratat confruntarea România - Elveţia din FedCup din cauza unor probleme la picior. Ieşită din Top 200 WTA, ea şi-a construit pas cu pas urcarea în clasament, ajungând din nou în Top 50 WTA.

Programul sferturilor de finală este următorul (în ordinea de pe tablou):

Carla Suarez Navarro (Spania), locul 26 WTA - Elina Svitolina, locul 6 WTA;

Simona Halep (România), locul 2 WTA - Belinda Bencic (Elveţia), locul 45 WTA;

Su-Wei Hsieh (Taiwan), locul 31 WTA - Karolina Pliskova (Cehia), locul 5 WTA;

Viktoria Kuzmova (Slovacia), locul 46 WTA - Petra Kvitova (Cehia), locul 4 WTA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.