Preşedintele CIO, Thomas Bach, a avut o discuţie prin apel video cu jucătoarea de tenis Shuai Peng, a cărei situaţie a stârnit controverse în ultima perioadă, a anunţat Comitetul Internaţional Olimpic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La discuţia care a durat 30 de minute au participat şi Emma Terho, preşedinta Comisiei CIO a Sportivilor, şi Li Lingwei, membru CIO din China.

Shuai Peng a mulţumit CIO pentru grija arătată pentru ea şi a explicat că este bine şi în siguranţă, acasă la Beijing, însă a adăugat că vrea să i se respecte intimitatea în acest moment. De aceea preferă să îşi petreacă timpul cu prietenii şi familia. Ea va continua să fie implicată în tenis, sportul pe care îl iubeşte mult, a precizat CIO.

M-a liniştit să văd că Peng Shuai era bine, ceea ce reprezenta îngrijorarea noastră principală. Ea părea să fie relaxată. I-am oferit susţinerea noastră şi să rămânem în legătură în orice moment convenabil pentru ea, ceea ce evident că a apreciat”, a declarat Emma Terho.

La finalul apelului, Thomas Bach a invitat-o pe Shuai Peng la masă în ianuarie 2022, când el se va afla la Beijing, iar sportiva a acceptat invitaţia. Cei doi au convenit ca la masă să vină şi Emma Terho şi Li Lingwei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.