Tenis: Emma Răducanu se desparte de antrenorul Francisco Roig după doar şase luni

Tenis: Emma Răducanu se desparte de antrenorul Francisco Roig după doar şase luni

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu a anunţat joi prin intermediul reţelelor de socializare că se desparte de antrenorul ei, Francisco Roig, după doar şase luni de colaborare.

Colaborarea dintre spaniolul Francisco Roig şi Emma Răducanu se încheie după numai şase luni. „Vă mulţumesc pentru timpul petrecut împreună. Aţi fost mult mai mult decât un antrenor pentru mine şi voi preţui numeroasele momente minunate pe care le-am trăit împreună, atât pe teren, cât şi în afara lui”, a scris campioana de la US Open 2021.

Emma Răducanu (23 de ani, locul 29 WTA) îl recrutase pe experimentatul spaniol, fost număr 60 mondial, în august 2025. Roig (57 de ani) a devenit al optulea antrenor al lui Răducanu, după victoria surprinzătoare de la Flushing Meadows, din 2021. „Chiar dacă amândoi am decis să nu continuăm, să ştii că îţi sunt profund recunoscătoare pentru tot ce m-ai învăţat”, a concluzionat Răducanu.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră