Florin Tănase a fost şi el surprins de decizia antrenorului Mihai Teja de a-l titulariza pe Harlem Gnohere în meciul cu Astra, duă ce tehnicianul afirmase, sâmbătă, că nu îl poate scoate din echipă pe Ioan Hora. Tănase a fost ironic după meci, spunând că poate a visat ceva Teja şi de aceea a schimbat echipa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am urmărit şi eu conferinţa şi m-aşteptam să joace Hora. Serios. A dormit la prânz (n.r. - teja) şi poate a visat ceva la prânz şi a schimbat echipa", a declarat Tănase, la Digi Sport.

Sâmbătă, în conferinţa de presă dinaintea meciului Astra, Mihai Teja a mai spus că nu îl poate scoate din echipă pe Hora, după ce acesta a marcat mereu.

"Antrenorul îl ţine în teren pe cel care joacă bine, nu poţi să-l scoţi din teren şi să-l pui pe celălalt doar de dragul de a face o rotaţie. Jucătorii care joacă bine trebuie să rămână pe teren. Gnohere este un jucător valoros. Dar nu pot să scot un jucător care intră, joacă bine, dă goluri, pentru un altul care nu a jucat deocamdată. Gnohere a jucat bine când a intrat şi ne ajută. Va intra în meciurile viitoare, este un jucător important, golgheterul echipei şi a dat foarte mult pentru această echipă. Va avea şansa lui să joace. Nu pot să scot un jucător care a jucat bine şi a dat goluri. Cum să-l scot pe Hora care a intrat la fiecare meci şi dat goluri la fiecare meci? Gnohere a fost în aceeaşi situaţie cu Alibec. Dădea goluri şi stătea şi cred că nu i-a convenit nici lui. Am vorbit cu el, e un băiat intelegent, un mare caracter şi a zis că nu e nicio problemă, îşi aşteaptă rândul şi atunci când va intra va demonstra mult mai mult şi va înscrie", a spus el.

FCSB a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0 (2-0), echipa Astra Giurgiu, în etapa a II-a a play-off-ului campionatului naţional de fotbal Liga I. Au marcat Gnohere '29 şi Iulian Cristea '32, fundaşul fiind la primul gol în tricoul bucureştenilor. De la Astra, a fost eliminat Bejan '74.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.