Antrenorul Liviu Ciobotariu (54 ani) a semnat cu FC Petrolul Ploieşti, un contract valabil pentru următorii doi ani.
Fostul internaţional va conduce primul antrenament al "lupilor" pe data de 9 iunie, atunci când este programată reunirea lotului.
Ultima dată pe banca lui FC Botoşani, Ciobotariu este unul dintre antrenorii cu mare experienţă la nivelul primului eşalon, pregatindu-le, de-a lungul timpului, pe FC Naţional, FC Otopeni, Dinamo Bucureşti, CSMS Iaşi, FC Vaslui, ASA Tg. Mureş, FC Botoşani, FC Hermannstadt, FC Voluntari şi Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Având în palmares o Supercupă a României, cucerită cu formaţia covăsneană,
Ciobotariu a activat şi în fotbalul din zona arabă, acolo unde le-a antrenat pe Al Faisaly şi Al-Tai, ambele din Arabia Saudită, dar şi echipa naţională a Libanului (2019-2020).
Ca jucător, Ciobotariu a fost unul dintre componenţii "Generaţiei de Aur", participând cu echipa naţională a României la Cupa Mondială din Franţa 1998, precum şi la turneul final al Campionatului European organizat de către Belgia si Olanda, în anul 2000.
Alături de Liviu Ciobotariu, în stafful tehnic al formaţiei vor fi cooptaţi şi antrenorii secunzi Cătălin Munteanu (46) şi Adrian Iordache (44 ani), ambii foşti jucatori importanţi în fotbalul românesc.
Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.